În descrierea noastră de acum câteva zile a Mănăstirii Pângăraţi am rămas la anul în care a venit la domnia Moldovei Alexandru Lăpuşneanu. El a construit turnul clopotniţă, casa domnească, chiliile şi trapeza. Turnul clopotniţă, de pe latura sudică şi înalt de 34 de metri, care îndeplinea şi rolul de turn de intrare, s-a prăbuşit în anul 1996, în timpul cutremurului. Un moment important în dezvoltarea ansamblului de construcţii din vatra Mănăstirii Pângăraţi îl constituie perioada în care domneşte Vasile Lupu. Se ştie că, la 1642, marele vistiernic Dimitrie Şoldan şi soţia sa, Safta, au adus Mănăstirii Pângăraţi însemnate îmbunătăţiri, înnoind în special biserica. Preocuparea domnitorului Lupu pentru Mănăstirea Pângăraţi s-a concretizat în înzestrarea acesteia cu moşii şi în apărarea prin acte voievodale. Perioadei lui i se datorează dezvoltarea ansamblului de construcţii din vatra mănăstirii. Forma actuală a mănăstirii i se datorează arhimandritului Varnava (1833-1859), care, după ce a devenit egumen, a schimbat în mare măsură forma ei şi a făcut a doua incintă, cea dinspre sud, încadrată de zidurile corpului de chilii din cărămidă, construit în formă de L, ce adăpostea la subsol „beciul mare boltit, cu 14 despărţituri“. Între marii ctitori ai Pângăraţiului sunt număraţi şi Mihai Viteazul, care, la venirea sa în Iaşi, la 23 iunie 1600, reconfirma Mănăstirii Pângăraţi daniile făcute de Petru Şchiopul şi Mihail Sturdza, care, la 1850, ajută pe Cuviosul Varnava la consolidarea şi extinderea mănăstirii. La începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Pângăraţi constituia unul dintre puţinele adăposturi sigure din Moldova. De aceea, nu este de mirare că episcopul Sava al Romanului a încercat să ascundă tocmai aici odoarele eparhiei sale, în timpul domniei lui Mihai Racoviţă, când austriecii invadaseră ţara. Răstignirea Mănăstirii Pângăraţi începe în anul 1872, când, la i