Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inca un termen pentru spital

Publicat in Arad Online, vineri 3 mai 2013 ·

Scris de Alin Gherasim - Ministerul Sănătăţii a dat un nou termen pentru ca Spitalul Judeţean Arad să îşi atingă obiectivele pentru a rămâne în gradul II.

ARAD. Derogarea a fost primită încă din luna martie a acestui an, dar actul normativ care se referă la acea derogare de abia a ajuns la transparenţă. Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Arad a fost, timp de câteva săptămâni, în pericol să fie declasificat din gradul II în gradul III. Iar acest lucru se răsfrângea cel mai mult în contractul de colaborare cu Casa de Asigurări de Sănătate, respectiv cu banii încasaţi de unitatea medicală. Însă, la finele lunii martie, după aproape 30 de zile de incertitudini, a venit şi răspunsul oficial al Ministerului Sănătăţii: Spitalul Judeţean Arad rămâne în gradul II de clasificare, însă cu plan de conformare. Ceea ce au uitat să spună autorităţile judeţene, care administrează spitalul, a fost termenul până la care era în vigoare planul de conformare. Anunţul a fost făcut de minister, care, într-un act normativ, arată că toate problemele unităţii medicale din Arad trebuie rezolvate până în data de 31 decembrie 2013.Ce avem de făcut

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad (CJA), sub administrarea căruia se află Spitalul Judeţean Arad, susţineau în luna martie că unitatea noastră medicală nu ar trebui să fie retrogradată pentru că toate problemele nerezolvate până atunci, necesare gradului II, sunt în lucru, doar că nu sunt finalizate. Iar această motivare o are şi Ministerul Sănătăţii în actul normativ care prelungeşte termenul de întocmire a tuturor cerinţelor necesare pentru clasificare.

„Din motive obiective cum ar fi nealocarea de fonduri de la bugetul statului sau de la bugetul autorităţilor locale, programelor de reabilitare şi renovare care nu au fost finalizate, blocarea ocupării posturilor vacante, derularea cu dificultate a unor programe cu fonduri europ

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 40 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°