Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de români confundă Paștele și Crăciunul

Publicat in Ora de Iasi, vineri 3 mai 2013 ·

Majoritatea românilor ştie că de Paşte se sărbătorește învierea lui Hristos, însă 5% dintre ei spun că această sărbătoare creştină este legată de naşterea lui, arată un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Cercetarea mai arată că 85% dintre intervievaţi susţin că participă, în mod obişnuit, la slujba de înviere. Trei sferturi dintre respondenţi vor merge, şi în acest an, la această slujbă.

Unul din cinci respondenţi s-a spovedit deja, 40% spun că urmează să o facă, iar 39% nu practică acest obicei. Aproape 70% dintre români spun că ţin post: 9% declară că ţin tot postul, 45% obişnuiesc să postească doar în zilele de miercuri şi vineri, iar 14% vor să postească doar astăzi. Procentul celor care spun că nu obişnuiesc să ţină post, 29%, este în uşoară creştere faţă de anii precedenţi, relatează mediafax.ro.

Cercetarea a vizat şi meniul românilor de Paşte. Astfel, 43% dintre respondenţi spun că în familia lor se face de fiecare dată pască, iar 45% consumă miel. Totodată, 42% intenţionează să cumpere miel în acest an. Peste 20% dintre cei chestionaţi vor cheltui pentru mielul din acest an între 200 şi 249 de lei, iar 14% peste 300 de lei.

De Paşte, cea mai consumată băutură este vinul de casă (48%), urmată de bere (15%) sau ţuică (9%). 16% dintre cei chestionaţi spun că în familia lor, de Paşte, nu se consumă băuturi alcoolice. 95% din cei chestionați vor vopsi şi în acest an ouă pentru Paşte.

Sondajul Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a fost realizat în perioada 24-25 aprilie, pe un eşantion de 1.500 persoane cu vârste de cel puţin 18 ani.

Sursa: Yahoo! News

Majoritatea românilor ştie că de Paşte se sărbătorește învierea lui Hristos, însă 5% dintre ei spun că această sărbătoare creştină este legată de naşterea lui, arată un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°