Corul de băieţi “Laudamus” al Liceului Teologic “Melchisedec Ștefănescu”, format din 32 de elevi şi condus de profesorii Gheorghe Gozar şi Ionuţ Vâlcu, a obţinut premiul I la etapa interjudeţeană a Concursului Naţional Coral, secţiunea licee.
Concursul a avut loc la Focşani, fiind organizat de Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Vrancea şi Liceul de Artă “Gheorghe Tăttărescu” din Focşani. În concurs au intrat 15 coruri din toată zona Moldovei, cu repertoriu variat, din epoci şi stiluri diferite. Juriul a fost alcătuit din profesori de specialitate care au reprezentat inspectoratele şcolare ale judeţelor participante (Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea). Preşedintele juriului a fost lector universitar doctor George Dumitriu, de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi. Judeţul Neamţ a fost reprezentat în concurs şi de corul de fete al Liceului Teologic “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Agapia, care a obţinut premiul III.
Corul de băieţi “Laudamus” al Liceului Teologic “Melchisedec Ștefănescu”, format din 32 de elevi şi condus de profesorii Gheorghe Gozar şi Ionuţ Vâlcu, a obţinut premiul I la etapa interjudeţeană a Concursului Naţional Coral, secţiunea licee.
Concursul a avut loc la Focşani, fiind organizat de Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Vrancea şi Liceul de Artă “Gheorghe Tăttărescu” din Focşani. În concurs au intrat 15 coruri din toată zona Moldovei, cu repertoriu variat, din epoci şi stiluri diferite. Juriul a fost alcătuit din profesori de specialitate care au reprezentat inspectoratele şcolare ale judeţelor participante (Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea). Preşedintele juriului a fost lector universitar doctor George Dumitriu, de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi.