Cele patruzeci de zile ale Sfântului şi Marelui Post al Paştilor întrec pe celelalte zile, iar cea mai mare decât acesta este Săptămâna cea Mare; şi iarăşi, mai mare decât săptămâna aceasta este această Sfântă şi Mare Sâmbătă, în care-L cinstim pe Mântuitorul îngropat şi pogorârea Lui la iad de unde a chemat din stricăciune neamul nostru spre viaţă veşnică.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar sufletul Lui curat şi Dumnezeiesc se pogoară la iad, unde nu a stat mult timp, urcând sufletele drepţilor Vechiului Testament şi a tâlharului în rai.

Redând momentele Sâmbetei Mari suntem încredinţaţi că Iisus a fost în această zi:”În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, toate umplându-le Cel ce este necuprins (Din rânduiala Proscomidiei).

În această zi, la Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia, se cântă, în loc de Heruvic: Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur; şi nimic pământesc întru sine să nu cugete; că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor vine să se junghie şi să se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Acestuia cetele îngereşti, dimpreună cu toată începătoria şi stăpânia (după Vohod): Heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi feţele acoperindu-şi şi cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia.

Precum la crearea lumii, după ce Dumnezeu le-a creat pe toate, în ziua a şaptea s-a odihnit de toate lucrurile Sale, numită această zi Sâmbăta, adică zi de odihnă. Dar nu de sărbătoare, cum este ziua Duminicii, a Învierii Domnului Hristos din morţi. La fel s-a întâmplat şi renaşterea lumii prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care s-a odihnit în mormântul din grădina Ghetsimani în Sâmbăta Mare.

În această Sfântă şi Mare zi, Biserica î