Azi a avut loc vernisajul expoziţiei de icoane pictate şi ouă încondeiate, realizate de un grup de elevi de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Turda, coordonaţi de profesorul Alexandru Picovici.
Vernisajul a avut loc în spaţiul găzduit de sediul PNL Turda, de pe strada Libertăţii, colţ cu Dr. Ioan Raţiu (fostul Caraiman).
Preşedintele PNL Turda, Călin Felezeu, a spus că această acţiune culturală este o continuare a altor acţiuni de acest gen, găzduite de sediul PNL Turda, în timp ce profesorul Alexandru Picovici a apreciat dăruirea cu care elevii săi au reuşit să creeze aceste opere de artă religioasă, care merită să fie privite de publicul larg.
"Dacă nu am fi avut numele lor undeva în colţ, aş fi crezut că sunt realizate de maicile de la Sâmbăta de Sus sau de la mănăstirea Nicula. Nu pot decât să-i felicit şi să le spun că peste ani vor fi foarte mândri de exerciţiul artistic pe care l-au făcut", a comentat Călin Felezeu despre lucrările expuse.
Alexandru Picovici a menţionat că icoanele au fost realizate în urma unui proiect-parteneriat cu Muzeul Turda.
Printre expozanţii ineditei expoziţii, se află: Maier georgiana, Posteucă Tania, Lazăr Iulia Andreea, Hegheş Georgiana, Şoancă Maria, Chirilă Lavinia, Grindean Sara, Bica Mădălina, Pilţu Elisa, Călbază Cristina, Vornicu denisa, Marchiş Teodora.
O galerie foto de la acest eveniment puteţi vizualiza pe pagina noastră de Facebook dând click AICI.
Iată şi un scurt videoreportaj realizat la vernisajul expoziţiei:
Azi a avut loc vernisajul expoziţiei de icoane pictate şi ouă încondeiate, realizate de un grup de elevi de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Turda, coordonaţi de profesorul Alexandru Picovici.
Vernisajul a avut loc în spaţiul găzduit de sediul PNL Turda, de pe strada Libertăţii, colţ cu Dr. Ioan Raţiu (fostul Caraiman). @N