Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE: Slovenia nu va avea nevoie de asistenţă financiară dacă va reforma sistemul bancar

Publicat in Capital, vineri 3 mai 2013 ·

Slovenia nu va avea nevoie de un pachet de asistenţă financiară dacă va reacţiona rapid pentru a-şi reduce deficitul bugetar, deşi obiectivele Uniunii Europene /UE/ sunt imposibil de atins pe termen scurt, a declarat, vineri, Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, citat de Reuters.

'Situaţia economică a Sloveniei încă este gestionabilă, cu condiţia adoptării unor măsuri decisive, fără niciun fel de întârziere, pentru a schimba actualele tendinţe negative', a explicat oficialul european.

Acesta a dat asigurări că Slovenia ar putea obţine mai mult timp de la UE pentru a-şi îndeplini obiectivele bugetare dacă va prezenta o strategie de reformă pentru rezolvarea problemelor legate de creditele neperformante din sectorul său financiar, în valoare de aproximativ şapte miliarde de euro.

Slovenia este singura ţară ex-comunistă membră a UE care nu şi-a vândut marile bănci, însă în prezent trebuie să-şi acopere creditele neperformante, estimate la aproximativ şapte miliarde de euro, adică 20% din Produsul Intern Brut /PIB/.

Nivelul ridicat al creditelor neperformante din sectorul bancar sloven au sporit temerile că Slovenia ar putea deveni următoarea ţară din zona euro care va solicita un pachet de asistenţă financiară, după Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Cipru.

Anul trecut, datoria guvernamentală a Sloveniei a crescut la aproximativ 48% din PIB, faţă de 16% în 2008, iar analiştii estimează că sprijinul guvernului pentru băncile de stat va duce la creşterea datoriei ţării cu aproximativ 3-4 miliarde de euro în acest an.

Slovenia este primul stat ex-comunist care a adoptat moneda euro, în anul 2007.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum 51 minute
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

„Sistemul nu este obișnuit cu eroi“ Diana Șoșoacă și-a depus candidatura la prezidențiale. A venit cu mănuși de box (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, îşi depune azi, 13 martie, dosarul pentru a se înscrie în cursa electorală la alegerile prezidenţiale. Aceasta a venit pe mâini cu mănuși de box. Vă iubesc pe toți. Vă salut și pe cei de la balcoane, de la

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 36 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum 51 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 800 de lei / Prima tranşă, luna viitoare

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare. ”Aşa cum am promis, am finalizat legisla

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 42 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Panică în Napoli după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur. Locuitorii și-au petrecut noaptea pe străzi

HotNews acum 2 ore
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,4 a zguduit clădiri, iar mai multe locuințe și mașini au fost avariate, relatează BBC. Seismol

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°