Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noutate absolută la Târgul de Paşti de la Sibiu: icoană pictată în cărbune şi ulei pe nisip şi coajă de copac

Publicat in Rondul de Sibiu, vineri 3 mai 2013 ·

Pe lângă ouă încondeiate, produse specifice Sărbătorii Pascale, expoziţie de icoane, idei de cadouri şi un parc de distracţii destinat în special copiilor, vizitatorii au ocazia să vadă pentru prima data la Târgul de Paşti de la Sibiu o tehnică nouă de pictat şi lucrat icoane.

Din judeţul Vrancea a venit la Sibiu o echipă de trei meşteri pricepuţi care timp de mai bine de o lună şi jumătate au realizat pentru această ediţie sute de icoane pe coajă de lemn sau pe nisip. În plus, aceştia oferă curioşilor şi un mini-atelier de lucru improvizat, în care cei care nu cred că frumoasele icoane astfel realizate se pot face manual, cu muncă şi talent, bineînţeles, se pot convinge.

”Anul acesta avem pictură pe coajă de copac şi pictură pe pietre în acril şi ulei, iar ca noutate absolută avem desenul în cărbune şi ulei pe nisip. Adică se lipeşte nisipul pe o felie de copac, iar apoi în cărbune şi creion se realizează macheta cu teme religioase şi a fost o noutate şi surprizele nu au încetat să apară. Lumea doreşte să le lucrăm în faţa lor şi e cam greu. şi pleacă cu ele ude, în braţe”, a declarat Cristi Comanici, unul din cei trei meşteri pricepuţi despre care vorbeam.

Şi cu toate că vânzările nu merg extraordinar de bine, Cristi ne învaţă despre bucuria de a oferi bucurie şi spune că spiritul acestei sărbători şi participarea lor la astfel de ateliere nu se rezumă doar la câştigul financiar.

”Lumea este deschisă, dar nu prea au disponibilitatea financiară. Încă aşteptăm turiştii, sperăm, dar nu este vorba doar de aşteptările materiale şi de vânzări. La rândul nostru ne bucurăm că putem bucura ochii şi sufletele vizitatorilor”, a spus Cristi Comanici care promite ca pentru ediţiile viitoare să vină cu tot atelierul de lucru pentru a avea condiţiile optime de lucru şi a face cât mai multe picturi în faţa clienţilor.

@N_

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Colegiul Medicilor din România a anunţat duminică că a depus actele de chemare în judecată a CNAS. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor, organizaţia cere instanţei să oblige CNAS să furnizeze informaţiile de interes pub

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Mediafax acum o ora
Bilanţul accidentului aviatic produs duminică în Coreea de Sud a ajuns la 179 de morţi. Autorităţile au anunţat mai multe zile de doliu national, scrie Reuters.

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025 / Nu se vor face angajări şi nu se vor majora alocaţiile pentru copii

G4Media acum 2 ore
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi nu se vor mai acorda bilete de valoare, cu excep

Cetăţean turc, membru al unei grupări care se ocupă de contrabanda cu arme în România, prins în Ilfov. Avea asupra sa două pistoale cu amortizor

HotNews acum 26 minute
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Guvernul Ciolacu a reintrodus „taxa pe stâlp”. Toate firmele vor plăti 1,5% din valoarea construcțiilor speciale

Adevarul acum 52 minute
Se reintroduce impozitul pe construcții speciale, calculat prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor. Guvernul Ciolacu readuce la viață celebra „taxă pe stâlp” apărută în timpul Guvernul

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 3 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Mesaje de Revelion 2025. Urări pentru prieteni, rude sau colegi

Ziua Constanta acum 17 minute
Revelionul 2025 este momentul perfect pentru a transmite urări și felicitări celor dragi, fie că sunt prieteni, rude sau colegi. Anul 2025 bate la ușă, iar momentul celebrării începutului unui nou an este întotdeauna unul plin de emoție și speranță.

Crește numărul mașinilor furate care ajung în România! Unde au fost descoperite cele mai multe autovehicule

Ziua Constanta acum 39 minute
În 2024, polițiștii de frontieră au descoperit 311 autovehicule furate, cu o creștere de 52,6% față de anul anterior. Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, în județele Satu Mare și Bihor, dar și la granița cu Bulga

Poliţia de Frontieră: Peste 300 de autovehicule furate, descoperite la frontieră în primele unsprezece luni ale anului 2024 / Numărul, în creştere cu 52,6% faţă de anul anterior

News.ro acum o ora
În primele unsprezece luni din 2024, poliţiştii de frontieră au descoperit 311 autovehicule furate, din care 253 autoturisme, 21 camioane, 25 microbuze, 6 motociclete, 5 remorci şi 1 autocar. Numărul mijloacelor de transport semnalate ca suspecte a

Metoda ilegală prin care trei tineri din Botoșani au obținut câștiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc

Adevarul acum 2 ore
Trei tineri au fost reţinuţi pentru infracţiuni informatice. Poliţiştii au stabilit că aceştia au înregistrat câştiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc pe numele altor persoane.

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°