V. Ciornei: „Pauza de după 1 mai, solicitată de Partidul Comuniştilor, ar putea fi interpretată folcloric.”
Săptămâna politică discutată de Vasile Botnaru și jurnalistul Vsevolod Ciornei.
Vsevolod Ciornei: „Nu ştiu dacă mai putem vorbi de surprize în situaţia noastră. Săptămâna aceasta, în principiu, nu s-a întâmplat nimic surprinzător. Parcă-parcă se preconiza să se întâmple azi, dar înţeleg că Parlamentul acum are o singură ocupaţie importantă: anunţarea pauzelor în lucrul Parlamentului... Nu ştiu, pauza de după 1 mai, solicitată de Partidul Comuniştilor, ar putea fi interpretată folcloric, aşa, că după ce au avut şi o manifestaţie de protest, dar probabil, şi nişte manifestaţii mai gastronomice, era necesară o pauză pentru a echilibra organismul, după nişte abuzuri. Dar dacă situaţia se repetă şi astăzi, probabil, că urmează nişte negocieri de culise: care lucruri sunt cele mai importante şi decisive în politică pe care noi nu le putem vedea şi despre care putem doar să ghicim. Continuă această luptă între PD şi PLDM – ca să nu personalizăm, cum ne-a îndemnat ex-prim-ministrul – o luptă de care profită, în primul rând, PCRM, votând ba cu unii, ba cu alţii, şi urmărindu-şi scopul principal, erodarea, să zicem aşa, a autorităţii viitoarei incerte Alianţe pentru Integrare Europeană.”
Europa Liberă: Mai multă lume spune că a crescut brusc nivelul cinismului, ca şi al pH-ului, politicienii nu se mai ascund îndărătul unor principii şi valori. Şi se vede de la o poştă, cu ochiul neînarmat că se negociază: ba schimbăm sistemul electoral, ba îl dăm jos pe procuror etc., etc. Aceasta e ceva neobişnuit?
Vsevolod Ciornei: „Nu prea este neobişnuit la noi, pur şi simplu, lucrurile devin prea evidente şi nu sunt respectate nici minimele aparenţe ale decenţei deja. Mi se pare că în această privinţă şi-a jucat rolu