Angela Marcovici, Intimitate,

Editura Charmides,Colecţia „Clandestin”,

Bistriţa,2013, 52pag.

Cunoscuta poetă Angela Marinescu a publicat anul acesta, la Editura Charmides, un mic volum de poezie, intitulat Intimitate (pe care îl semnează cu numele real, Angela Marcovici). Aşa cum o anunţă şi titlul, limbajul poetic se apropie aici mult de o zonă personală, cu accente confesive şi imagini concrete, deşi nu renunţă, totuşi, la un anumit retorism, la imagini abstracte şi la un cinism tăios, tipic Angelei Marinescu. Zona aceasta aşa-zicând intimistă şi confesivă este dominată însă de imaginile sumbre, negative ale bolii, singurătăţii, melancoliei şi morţii. Erotismul însuşi este unul în negativ, erodat de boală, de declinul fizic, iar toate aceste manifestări depresive antrenează şi o pierdere, mărturisită, a puterii de a scrie poezie, o reducere la zero, la „nimic”. Iată, de pildă, poemul Lumina dimineţii, în care negaţia totală (inclusiv a poeziei) din final reprezintă o culminaţie a unui gest de reducere la zero, de decădere (aproape mistică) început în prima strofă: „cel mai mult îmi place, când mă trezesc/ dimineaţa,/ să-mi ţâşnească în faţă mutra albă şi descărnată,/ de călugăr, a peretelui din faţa mea.// (...)// sunt o cădelniţă ce se clatină şi se prăbuşeşte/ în faţa peretelui, adică a tabernacolului/ fulgerat şi trăsnit/ nu mai este nevoie de nici un fel de distorsiune/ sau contorsionare/ totul este atât de alb şi precis/ ca un abur rece al aurorei boreale/ de o frumuseţe pe care nu o pot vedea// aici nu este poezie/ nu este agonie sau moarte/ sau blasfemie/ nu este extaz nu este murdărie/ nu este/ nimic”.

În Insinuare pe lângă o fiinţă ciudată, poeta descrie o mişcare de dedublare, de „delimitare” de sine (delimitarea de o „fiinţă ciudată”) şi o face cu regret, cu revoltă şi chiar cu o violenţă viscerală, mânată de boală şi d