Poliția federală americană a anunțat ieri, joi, 2 mai 2013, că a adăugat pentru prima dată pe lista sa de 25 de “cei mai vânați teroriști”, o femeie.
Aceasta este americanca Joanne Chesimard, acuzată de uciderea unui polițist acum 40 de ani și suspectată că s-ar fi refugiat în Cuba.
Joanne Chesimard, cunoscută sub numele de Assata Shakur, a aparținut Armatei de Eliberare a negrilor, o organizație americană de extremă stângă care s-a angajat în anii ’70 în lupta armată pentru cauza cetățenilor de culoare.
Despre Joanne Chesimard se știe că ar fi fost mătușa rapperului Tupac Shakur, împușcat mortal în 1996, în Las Vegas.
Ea este acuzată de uciderea unui ofițer de poliție din New Jersey, într-un schimb de focuri la 2 mai 1973, împreună cu doi complici.
După ce a scăpat inițial de urmărirea oamenilor legii, Joanne Chesimard a fost prinsă, arestată și acuzată de crimă în 1977.
Condamnată la închisoare pe viață, ea a reușit să scape după doi ani de închisoare.
Oficialii FBI au informat că a fost reperată în Cuba în 1984 și că acolo s-ar afla și în acest moment.
Joanne Chesimard “este al doilea cetăţean american inclus pe această listă” cu 25 de persoane cele mai căutate de FBI.
Biroul Federal de Investigații al Statelor Unite ale Americii promite o recompensă de un milion de dolari pentru localizarea femeii.
Autoritățile locale din New Jersey promit, de asemenea, un milion de dolari recompensă.
Sursa info: www.hotnews.ro / www.mediafax.ro Sursa foto: www.huffingtonpost.co.uk
Poliția federală americană a anunțat ieri, joi, 2 mai 2013, că a adăugat pentru prima dată pe lista sa de 25 de “cei mai vânați teroriști”, o femeie.
Aceasta este americanca Joanne Chesimard, acuzată de uciderea unui polițist acum 40 de ani și suspectată că s-ar fi refugiat în Cuba.
Joanne Chesimard, cunoscută sub numele