Sunt frumoase ca niște zâne și cântă dumnezeiește la flaut și pian, iar anul acesta au uimit o țară întreagă, reușind să ocupe fiecare primul loc la olimpiadele naționale de profil
Benedicta (18 ani), pianista, a fost și prima descoperire muzicală a familiei
Carina (16 ani), cea mijlocie, a început să solfegieze încă de dinainte de a împlini trei ani
Brigitta (14 ani), mezina, și ea pianistă, nu lasă partitura din mână decât înainte să intre în scenă
Pentru familia Pavel din Bucureşti, nu există decât trei minuni ale lumii: fetele lor, Benedicta, Carina şi Brigitta. Iar specialiştii care le-au ascultat cântând sunt convinşi că talentul copilelor este mai degrabă un dar divin.
Anul acesta, fetele şi-au doborât propriile recorduri. Benedicta, adolescentă în ultimul an de liceu, Carina, un boboc în clasa a IX-a şi sora lor mai mică, Brigitta, elevă în clasa a VIII-a, au luat fiecare premiul întâi la olimpiadele naţionale de teoria muzicii, flaut, respectiv pian. O performanţă care a venit natural, după ani de zile de sacrificii. „Cea mare studiază pianul de când avea cinci ani. A urmat apoi Carina, care la doi ani jumătate deja solfegia şi nu putea să lipsească nici Brigitta”, spune Ecaterina, mama artistelor.
Părinţii, „angajaţii” celor trei artiste
Iar ca să-şi vadă fetele pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de competiţie, părinţii s-au transformat în „angajaţii” lor. „Eu sunt un soi de taxi-driver. Le duc şi le iau de la audiţii şi încerc să le menajez cât pot cu treburile casei. E multă alergătură”, recunoaşte femeia.
Melomani cu tradiţie, membrii familiei Pavel sunt nelipsiţi din corul bisericii romano-catolice din micul orăşel Popeşti-Leordeni. „Prin anii ’20, sora bunicii a fost chiar dirijor de cor”, explică mama fetelor de unde vine moştenirea artistică.
Eleve la Colegiul Naţional de Art