Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CADOURI DE PASTI – Oameni cu sufletul mare au raspuns campaniei umanitare initiata de grupul de presa eMaramures

Publicat in eMaramures, vineri 3 mai 2013 · ·

Dar din dar se face rai, asta si-au spus cativa maramureseni care s-au gandit sa le faca o mica bucurie familiilor cu posibilitati precare, ale caror cazuri au fost prezentate de televiziunea si ziarul electronic eMaramures. Bani, alimente, jucarii, dar si o combina frigorifica au fost donate catre familiile Dancos, Sabou si Petran in ajunul sarbatorilor de Pasti. Darurile au fost foarte bine primite, beneficiarii pachetelor marturisind ca acestea sunt ca o raza de lumina, si le vor face sarbatorile mai frumoase.

Campania umanitara a demarat in urma cu cateva saptamani, grupul de presa eMaramures prezentand cateva cazuri sociale care au nevoie de sprijin din partea oamenilor cu posibilitati. Ajutorul nu a intarziat sa apara, iar telefoanele au inceput sa sune imediat, oamenii sarind in ajutorul familiilor cu bani, jucarii pentru cei mici, alimente sau produse pentru curatenie. Un domn generos a ales chiar sa isi doneze combina frigorifica pentru una dintre familii. Totodata, si viceprimarul orasului Baia Mare, Gabriela Hofer, s-a alaturat campaniei umanitare, pregatind cosuri cu produse traditionale de Pasti pentru trei dintre familiile ale caror cazuri au fost prezentate.

„ Am incercat sa le acordam produse specifice de Paste, pui pentru umplut, unul dintre pachete a continut si un miel, jambon, mezeluri, cascaval, cozonac , pasca si inclusiv la copii ne-am gandit, am facut niste pachetele mici cu dulciuri pentru copii”, a spus viceprimarul Gabriela Hofer.

Familiile au primit darurile in Joia Mare, acestea fiind impartite de o echipa a eMaramures, impreuna cu viceprimarul Gabriela Hofer si cateva colege de-ale sale. Prima familie la care au ajuns cadourile a fost cea a Lucicai Sabou, femeia care se chinuie sa isi creasca singura copilul care sufera de ADHD. Vizibil emotionata, Lucica le-a multumit tuturor binefacatorilor pentru pa

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Astăzi, 2 mai 2025, prima zi de vot în Diaspora

Ziua Constanta acum 28 minute
Vineri este prima zi de vot în diaspora la alegerile prezidențiale din acest an. Vineri este prima zi de vot în diaspora la alegerile prezidențiale din acest an, conform Agerpres. Prima secție de votare din străinătate s-a deschis la ora locală 7:00

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în luna mai

Press Alert acum 53 minute
Meteorologii anunță că săptămâna viitoare va fi mai cald ca de obicei pentru această perioadă săptămână în regiunile sudice, estice, sud-estice și în cele centrale, iar apoi temperaturile vor fi în general apropiate de cele normale, potrivit prognoz

Florian Coldea, prima reacție după fotografiile publicate de Elena Lasconi: „O încercare disperată care urmărește să influențeze procesul electoral”

HotNews acum 54 minute
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, cataloghează fotografiile publicate joi seară de Elena Lasconi, despre care afirmă că îi arată pe acesta, pe Nicușor Dan și pe fostul premier Victor Ponta, ca fiind o încercare „disperată, care urmărește s

Administrația Trump consideră că războiul din Ucraina nu se va termina „prea curând" și că acordul de pace este „încă departe”

Adevarul acum 19 minute
Administrația Trump susține că Ucraina şi Rusia sunt încă departe de a ajunge la un acord de pace în pofida progreselor recente. JD Vance, vicepreşedintele SUA, a precizat că războiul din Ucraina „nu se va termina prea curând”.

Armata israeliană loveşte în apropierea palatului prezidenţial din Siria, după ce a avertizat autorităţile siriene să nu se îndrepte spre satele locuite de membri ai sectei minoritare druze

News.ro acum 3 ore
Forţele aeriene israeliene au lovit în apropierea palatului prezidenţial sirian, vineri dimineaţă, la câteva ore după ce au avertizat autorităţile siriene să nu se îndrepte spre satele locuite de membri ai unei secte minoritare din sudul Siriei, tra

Peste 4500 de români au votat la alegerile prezidențiale

Mediafax acum 2 ore
4.594 de români au votat deja la alegerile prezidențiale, potrivit Autorității Electorale Permanente. Dintre aceștia, 4.106 și-au exprimat votul prin corespondență, iar 488 s-au prezentat la secțiile de votare. Votul în străinătate pentru alegerea P

Armata israeliană a anunţat că a bombardat cartierul prezidenţial la Damasc

G4Media acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat vineri că a bombardat zona palatului prezidenţial din Damasc, după ce a ameninţat guvernul sirian cu represalii dacă nu protejează minoritatea druză, transmite AFP, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vid

România l-a expulzat pe corespondentul Russia Today, un jurnalist irlandez. Zaharova: Nu orice infractor este reţinut cu atâţia poliţişti

Adevarul acum o ora
Propaganda Kremlinului susţine, prin vocea Margaritei Simonian, redactorul-şef al postului Russia Today (RT), că România l-a reţinut şi apoi l-a expulzat jurnalistul Chay Bowes, care este irlandez şi lucrează pentru RT, relatează TASS. Purtătoarea d

Ministrul francez de Externe anunță noi SANCȚIUNI împotriva Rusiei/ „Putin este singurul obstacol în cale păcii”

Gandul acum 34 minute
Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a declarat că europenii se pregătesc pentru o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei, în cazul în care Rusia refuză un armistițiu în Ucraina. ”Noi europenii vom sprijini această inițiativă americană

„Data viitoare când vii la fileu, te omor!” – tenismanul francez Corentin Moutet a fost ameninţat cu moartea de un jucător rus la un turneu Challenger

News.ro acum o ora
Jucătorul francez de tenis Corentin Moutet a susţinut joi, pe reţelele de socializare, că a primit ameninţări cu moartea din partea oponentului său rus, într-un meci de la un turneu Challenger. Meciul dintre francezul Corentin Moutet (26 de ani, loc

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/27°
lun.

15°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/24°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/29°
lun.

14°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/16°
dum.

12°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/24°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/25°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/24°
lun.

14°/19°