-AA+A

Toată ţara cărţilor şi publicaţiilor este plină de Draculea. Draculea e un termen mai vechi care, prin reductie, a devenit Dracula. Pe mapamond au apărut şi continuă să apară o mulţime de cărţi, enciclopedii, romane, povestiri, ce fac trimitere la un personaj din cartea lui Bram Stoker, un irlandez, Dracula. Nici enciclopediile cu Dinozauri nu sunt departe de această poveste. Au apărut cărţi cu piraţi, fantome şi târâtoare. Kim Harrison publică romanul „Moartă şi înviată”, Richelle Mead semnează romane, cinci volume, „Academia Vampirilor”. Sara Separd, „Micuţele mincinoase”. Sigur, în romanul ei nu este vorba despre cum se suge sângele. L.J. Smith vine cu varaianta lui, alte volume, nu glumă, „Jurnalele vampirilor”. Mai avem traduse în limba română o serie din cărţile lui Stephanie Meyer care nu bat departe, e vorba de ediţiile „Vampirii din Morganville” de Rachel Caine. Ca să nu se lase mai prejos, conaţionala noastră Cornelia Funke publică o carte de poveşti despre dovaratori de cărţi, fantome din pod şi alte personaje de basm, în care uzează de nume din poveştile clasice. Ştim despre autorii respectivi de toate! Să nu vă imaginaţi că nemaipomenita serie, romane pentru tineret, „Harry Potter” nu apelează la vampiri şi draculieni! Nici cărţile poliţiste ale lui Dan Brown, „Simbolul pierdut”, „Codul Da Vinci” şi alte bazaconii, nu bat câmpii pe tema fantasmelor şi ale căpierii minţii umane. Toate sunt aderente la imaginaţiile umane: zei, zeiţe, feţi frumoşi şi zmei, lăcătuşi şi lăcătuşe, Mame Vineri şi Mame de apartament, Muma pădurii şi vrăjitoare, dinozauri şi vampiri, Motanul încălţat şi Pupăza din tei, mistere din mănăstiri şi biserici cu clarvăzători şi incipienţi păstoriţi. Aşa personaje sub tot felul de chipuri, pentru cine nu sunt fantastice, nu-i ce căuta în lumea lui Grimm, în lumea lui Ion Creangă. Atât de frumoase sunt astfel de poveşti! Astăzi