Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experţi şi jurnalişti: Presa din Moldova este monopolizată, lipsită de transparenţă şi ameninţată

Publicat in Adevarul, vineri 3 mai 2013 ·

Raportul anual Freedom House constată că Moldova, la capitolul libertatea presei, e la acelaşi nivel cu Bangladesh, Columbia, Kenya, Liban şi Malawi. Jurnaliştii şi experţii media vorbesc despre o înrăutăţire a situaţiei, amintind de concentrarea instituţiilor în mânile unor politicieni şi businesmeni, dar şi de ameninţări de la tribuna Parlamentului.

Raportul Freedom House mai constată că procentul populaţiei care trăieşte într-o societate cu o presă liberă a scăzut la cel mai jos nivel din ultimul deceniu. Dintre 197 de ţări monitorizate, 63 au o presă liberă, 70 – parţial liberă, iar 64 dintre acestea sunt la coada topului, cu o presă neliberă. Ţara noastră se situează după România (locul 86), dar înaintea Ucrainei şi Rusiei (locul 131 şi, respectiv, 176). Situaţia Moldovei nu s-a schimbat semnificativ, comparativ cu raportul din 2012.

„Milionarii reusesc să ocupe tot spaţiul public“

Monopolizarea mass-mediei este unul dintre motivele stagnării, spun specialiştii. „În 2010 au fost adoptate nişte legi bune, s-a mai schimbat şi atitudinea politicienilor în raport cu mass-media. În 2011 lucrurile s-au modificat, ba chiar, în privinţa unor aspecte, s-au înrăutăţit. Este vorba, în primul rând, despre concentrarea instiuţiilor media în mâinile unor persoane din business sau din politică, care au interese foarte clare şi încearcă să manipuleze opinia publică“, explică Petru Macovei, directorulul executiv al Asociaţiei Presei Independente (API).

Alina Radu, directorul „Ziarului de Gardă“, susţine că astăzi instituţiile mici sunt mai libere decât grupurile de presă. „În cazul în care mai multe instituţii media aparţin unui singur personaj politic, pot fi aceste instituţii libere? Cred că nu. La ora actuală este mai multă libertate în instituţiile mai mici şi mai limitate financiar decât în cele cu patroni milionari. Doar că milionarii reusesc să ocu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 34 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 8 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Dragoș Anastasiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Dragoș Anastasiu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 20 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum o ora
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°