Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-au pregătit să ne primească de Paşte cele mai frumoase mănăstiri din România. Cât ne costă masa, cazarea şi ce lăcaşuri sfinte au gratuit aceste servicii

Publicat in Adevarul, vineri 3 mai 2013 ·

Perioada sărbătorilor pascale este una plină de linişte sufletească. De aceea, cei mai mulţi dintre noi obişnuiesc să meargă mai des la biserică sau să se refugieze la una dintre multele mânăstiri din ţară. adevarul.ro vă prezintă un material despre cum s-au pregătit mănăstirile din România pentru a-i primi pe credincioşi la slujba de Înviere şi în zilele de Paşte şi care sunt preţurile de masă şi cazare.

Catedrala Patriarhală din Bucureşti, un loc exclusivist pentru Paşte

Catedrala Patriarhală din Bucureşti adună pe Dealul Patriarhiei mii de credincioşi, în fiecare an. Enoriaşii străbat sute de kilometri pentru a fi prezenţi la sluba de Înviere, oficiată de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Un alt motiv pentru care credincioşii preferă să vină la slujba de Înviere susţinută la Catedrala Patriarhală din Bucureşti este Sfânta Lumină, care este adusă de la Sfântul Mormânt din Ierusalim.

Totodată, credincioşii din provincie care vin în pelerinaj, în Săptămâna Mare, la Patriarhie, se pot caza într-un hotel de opt etaje din centrul Capitalei. Oferta Centrului Cultural „Sfantul Apostol Andrei“ se diferenţiază în funcţie de cerintele clientilor si partenerilor. „Casa de Oaspeţi“ este perimetrul amenajat special pentru partenerii şi colaboratorii Patriarhiei şi dispune de 15 apartamente de 3 şi 4 camere, înzestrate cu aer condiţionat, 2 băi şi bucătărie.

Paradisul de la mânăstirile Cernica şi Pasărea

Mânăstirea Cernica şi Mânăstirea Pasărea sunt vechi lăcaşuri de cult, ale căror ctitor este Sfântul Ierarh Calinic, şi care se află în topul preferinţelor enoriaşilor. Complexul pe care se întinde cele două lăcaşuri de cult se evidenţiază prin frumuseţea peisajului creat de lac şi pădurea care înconjoară zona. La mânăstirea Cernica nu trebuie ratată vizitarea valorosului muzeu, care adăposteşte obiecte de cult din secolele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Germania au semnat un plan de acțiune comun pentru intensificarea relațiilor. Colaborarea în industria de apărare, printre priorități, anunță Nicușor Dan

HotNews acum 34 minute
Președintele Nicușor Dan a afirmat, în conferința de presă susținută la Berlin alături de cancelarul Friedrich Merz, că România și Germania intenționează să-și intensifice relațiile economice, inclusiv în domeniul industriei de armament, un acord fi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 39 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 39 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 3 ore
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°