Lucian Blaga – Hronicul şi cântecul vârstelor,

ediţie îngrijită de Dorli Blaga,

Bucureşti, 2012, Editura Humanitas, 279 pag.

Foarte inspirată ideea Editurii Humanitas de a reedita Hronicul şi cântecul vârstelor, una dintre cele mai importante autobiografii de formaţie din cultura română.

Trăim, în fond, o epocă în care sunt contestate modelele existente şi este pusă sub semnul întrebării însăşi necesitatea lor. De aceea, cred că reeditarea acestui text (care a jucat un rol important în recuperarea gânditorului, în a doua jumătate a anilor ’60) poate prilejui atât o întâlnire a generaţiilor mai tinere cu un Blaga diferit de cel din manuale, cât şi o încercare de relectură critică. Deoarece acum, după ce s-a tipărit romanul de sertar Luntrea lui Caron, putem pune în paralel aceste două opere prozastice, care narează, fiecare în felul ei, câte o etapă dramatică din existenţa autorului.

Reeditarea Hronicului… mai era necesară şi pentru că, exceptând unele apariţii-pirat din anii ’90, textul nu mai fusese tipărit, dacă nu mă înşel, din anii ’80. Se impunea, deci, o revizuire a ediţiilor mai vechi, o nouă confruntare cu manuscrisele poetului şi o aducere la zi a notelor. Este exact ceea ce a făcut, cu devotamentul dintotdeauna, Dorli Blaga, oferindu-ne o versiune din care au fost eliminate greşelile de tipar şi în care au fost din nou verificate lecţiunile anterioare. Totodată, noua ediţie, fără să fie una critică în adevăratul înţeles al cuvântului (ceea ce nici nu pretinde, de altminteri, să fie), a pus în paralel manuscrisul Hronicului…, text de senectute al poetului, şi corespondenţa sa de tinereţe cu viitoarea soţie, Cornelia Brediceanu. Astfel încât naraţiunea, o autobiografie care pune accentul pe procesul de formare a scriitorului şi filosofului, să poată fi creditată şi la nivel documentar, prin intermediul notelor edit