Cei aproape 200 de beneficiari ai Fundaţiei “Pentru Voi” din Timişoara vor avea parte de servicii mai bune, după ce în aprilie, care a fost luna mondială pentru conştientizarea autismului, s-au strâns 18.500 de euro. Banii au fost donaţi în cadrul a două evenimente desfăşurate la sfârşitul lunii ce au avut ca scop sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Astfel, vineri, 26 aprilie, a fost sărbătorită prietenia română – olandeză printr-o expoziţie de picturi inspirate de marii maeştri olandezi, găzduită de Galeria Jecza. Lucrările au fost puse în vânzare printr-o licitaţie tăcută, iar organizaţia olandeză WACR a donat 15.000 de euro pentru renovarea locuinţei protejate Ovidiu, destinată persoanelor cu dizabilităţi intelectuale severe.
Sâmbătă, 27 aprilie, Filarmonica „Banatul” a dedicat Fundaţiei „Pentru Voi” concertul simfonic „Lumina, în muzică şi imagini”, dirijat de maestrul Radu Popa. “ Mulțumim prietenilor olandezi pentru că au fost alături de noi atâția ani, pentru că ne-au sprijinit și ne-au învățat cum să avem grijă de persoanele cu dizabilități intelectuale. Mulțumim celor care au fost generoși în ajun de Paște și și-au dovedit încă o dată solidaritatea față de semenii lor cu dizabilități intelectuale”, a afirmat Laila Onu, directorul executiv al Fundației ”Pentru Voi”.
Cei aproape 200 de beneficiari ai Fundaţiei “Pentru Voi” din Timişoara vor avea parte de servicii mai bune, după ce în aprilie, care a fost luna mondială pentru conştientizarea autismului, s-au strâns 18.500 de euro. Banii au fost donaţi în cadrul a două evenimente desfăşurate la sfârşitul lunii ce au avut ca scop sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Astfel, vineri, 26 aprilie, a fost sărbătorită prietenia română – olandeză printr-o expoziţie de picturi inspirate de marii maeştri olandezi, găzduită de Galeria Jecza. Lucrările au fost pu