La spectacolul ei „Fata din curcubeu”, în care cântă cu patimă cântece rusești vechi, plânge lumea în sală. La propriu.
A venit din Basarabia la 18 ani, în haine croite de ea însăşi, să facă teatru la Bucureşti... Tania Popa este nominalizată acum la Gala Premiilor UNITER, categoria Cea mai bună actriţă, pentru rolul din „Fata din Curcubeu”, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, o poveste plină de dramatism, în care actriţa cântă cu patimă cântece din filme vechi ruseşti...
EVZ: Ce înseamnă pentru tine „Fata din Curcubeu”?
Tania Popa: Spectacolul ăsta e terapie prin plâns... Mi-a zis un prieten de-al meu: „N-am venit la tine la cabină că parcă era la priveghi. Toţi boceau şi stăteau în şir să vină să te pupe…”. Cred că e foarte bine uneori să-ţi descarci sufletul prin plâns, dar nu pentru că ţi s-a întâmplat ţie ceva rău, ci pentru că ai vrea să schimbi viaţa cuiva, să o faci mai bună. Eu sunt convinsă că cei care pleacă de la spectacolul ăsta îşi doresc să facă un bine.
Teatrul e ceea ce ţi-ai dorit tu să faci dintotdeauna?
Pe lângă teatru mai am o pasiune de care n-o să scap toată viaţa. Nu e un hobby, e o boală: designul şi croitoria.
Sunt extrem de pudică
Deci marea ta pasiune e croitoria…
Da. Şi asta am vrut să fac dintotdeauna, să dau la facultate la design, să am atelier, fabrică, să fac rochii frumoase. Şi fac, dar pentru prietene, n-apuc să-mi scot o linie, că n-am timp. Fac şi rochii de mireasă, de covor roşu… Dar o să scot prima colecţie categoric. Eu mă văd ieşind pe podium alături de manechine. Şi o spun, o s-o repet, o să-i plictisesc pe toţi, sunt ferm convinsă că, vorba Alchimistului, „când îţi doreşti ceva din tot sufletul, tot Universul conspiră la realizarea dorinţei tale”. Şi mai cred cu tărie în ceva. Atât timp cât eşti un om bun şi pozitiv şi faci bine, exact asta ţi se întoarce. Să nu-mi zică mie alţi
