Paszkany i-a transmis lui Mureşan şi Trică să facă totul pentru ca echipa să ajungă pe locul 6 în Liga I şi să ia Cupa României.
Pe locul 9 în şi aproape de finala Cupei României, luna mai are o miză destul de importantă din punct de vedere finaciar pentru CFR. În prezent, CFR are garantaţi 1,5 milioane de euro din drepturile TV pentru Liga I, iar Paszkany i-a transmis lui Mureşan şi Trică să ducă echipa cel puţin pe locul şase, de care o separă cinci puncte. Asta ar însemna că în conturile echipei ar intra cu 500.000 de euro mai mulţi bani din drepturile TV. Programul lui Cadu şi compania este unul destul de uşor, cu excepţia ultimelor două runde, când joacă la Astra şi în Gruia cu Universitatea Cluj.
Ar avea bani pentru Rondon
Şi Cupa României are o miză destul de mare pentru formaţia din Gruia. Pentru că a ajuns în semifinale, CFR va încasa aproximativ 50.000 de euro. Calificarea în finală ar mai aduce 80.000 de euro, iar câştigarea trofeului încă 140.000 de euro. Asta înseamnă că formaţia din Gruia ar putea încasa 220.000 de euro din competiţia K.O. Miza totală a meciurilor care se mai joacă până la finalul sezonului ajunge astfel la 720.000 de euro! CFR ar face rost astfel de bani pentru principala ţintă a verii, venezueleanul Mario Rondon (Nacional Funchal). În jur de 750.000 de euro este suma de principiu care se discută pentru un transfer al atacantului în Gruia, care ar urma să fie titular în „CFR 2013-2014”, asta în condiţiile în care Kapetanos, Weldon şi Bjelanovic pleacă din Gruia.
Locul 1 – 3.200.000 de euro
Locul 2 – 2.500.000 de euro
Locul 3 şi 4 – 2.200.000 de euro
Locul 5 şi 6 – 2.000.000 de euro
Locul 7 şi 8 – 1.800.000 de euro
Locul 9 şi 10 – 1.500.000 de euro
Locul 11 şi 12 – 1.200.000 de euro
Locul 13 şi 14 – 1.000.000 euro
Cu cine m