Domnule Ovidiu Ghidirmic,

Marele, inexpugnabilul, teribilul conducător al regilor care au transformat măreaţa cetate Troia într-un morman de cenuşă, Agamemnon, revine, în culmea gloriei, acasă, fericit şi în culmea perfecţionării sale fizice şi mentale, care îi conferea potenţe supraumane chiar în vânjoasele şi multiplele raporturi sexuale – ce, de obicei, mai scad cu trecerea anilor, sau, în cel mai bun caz, nu se mai află într-o evoluţie hormonală evidentă!.. Ei, nu, în cazul neînvinsului Agamemnon, evoluţia sa multilateral dezvoltată va culmina şi prin conştiinţa sa supremă de rege al regilor şi de posesor al unor valenţe aflate în structuri necerebrale, strict fiziologice, capabile să facă faţă şi activităţii cognitive a junei Casandra, cititoarea în destine! Mai mult, el e convins de faptul că destinul său este inoxidabil!

Agamiţă Dandanache, care, de la ’48, n-a cucerit nicio victorie în tot felul de bătălii, apare într-o caleaşcă în Troia de sub munte, aflat într-o scadenţă a suportului biologic, care-i pune în lumină abandonul sexual şi o evidentă atrofiere lingvistică.

Agamemnon, în cei zece ani cât a durat războiul de la Troia, n-a îmbătrânit departe de ţara sa şi de regina sa, Clitemnestra, nu şi-a uitat nici tronul, nici căminul, nici bucuria oferită de îmbăierea conjugală! Cum ajunge acasă, cum intră – Agamemnon, desigur! – într-o priapică frenezie sexuală văzând cum dulcea sa soaţă îl pofteşte în scăldătoarea pregătită cu mare căldură – şi e gata să-şi reia locul în comunitatea afectivă din vremea însorită de altădată! Dar, brusc, Agamemnon, eroul irefutabil de la Troia, se vede faţă în faţă cu moartea! Soaţa iubită, împreună cu junele ei partener de dansuri erotice, cu nişte securi în mâini, fac – din partea eroului, desigur! – inutilă orice replică! Astfel încât regele regilor îşi imprimă forma fizică pe structura băii,