La început, “pisicuţul” Victor Ponta a fost în război cu “sistemul securist” al preşedintelui Traian Băsescu. Am folosit cuvinte-cheie din declaraţiile celor doi politicieni. Şeful statului declara despre “dottore” că e mincinos din fire, iar premierul era vehement: “nu voi coabita cu Băsescu”. Dar… în mai puţin de un an, cei doi au îngropat securea războiului şi au început să se laude reciproc. “Nu avem ce discuta şi negocia cu Traian Băsescu!”, spunea Ponta. “Când eşti doctor în Drept, eşti tare! Dottore!”, îi spunea Băsescu. Aşa arăta, în 2012, relaţia politică dintre liderul opoziţiei de la acea vreme, Victor Ponta, desemnat ulterior prim-ministru, şi preşedintele României. Cei doi politicieni nu ratau nicio ocazie pentru a se ataca reciproc. “Nu e în regulă să spui ‘Eu vreau să cooperez’, iar pe de altă parte să dezinformezi public despre propriile semnături şi miniştri”, spunea Băsescu, în iunie anul trecut. “Ştiaţi că suntem în război cu cel căruia i-am luat puterea, pregatiţi-vă, atacurile vor fi cele mai murdare şi cele mai incorecte”, spunea Ponta, în aceeaşi perioadă. “Nu am avut nicio reţinere pentru această coabitare, dar ea implică, chiar dacă nu ne iubim, să funcţionăm instituţional”, spunea Băsescu. “Nu vom coabita cu un preşedinte ilegitim”, îi transmitea Ponta.
În decembrie 2012, premierul şi preşedintele au semnat un acord de cooperare instituţională. Cei doi s-au înţeles în scris inclusiv să fie politicoşi unul cu celălalt. În 2013, Băsescu şi Ponta au convenit numele şefilor CSM şi Parchetului, apoi ministrul Justiţiei, ba chiar şi o serie de măsuri luate de Guvern. “Guvernul Ponta ar fi putut să ia măsuri populiste, excesive, n-a făcut-o şi consider că şi-a adus o contribuţie”, spunea Băsescu, cu puţin timp în urmă. “Ceea ce e bun în prima parte a anului 2013 se datorează – şi nu vreau să agit din nou apele – şi faptului că nu