Peste 120 de factori poştali au protestat spontan ieri la Iaşi acuzând condiţii proaste de muncă, în contextul în care Poşta Română este condusă de trei luni de o echipă de manageri privaţi.
Condiţiile de lucru sunt într-o degradare accentuată, factorii poştali sunt prost echipaţi, iar nemulţumirile cresc pe zi ce trece, aceasta fiind şi explicaţia răbufnirii angajaţilor Poştei. La firmele private de curierat, angajaţii dispun de GPS-uri, uniforme corespunzătoare, aparate de facturat.
Nemulţumirile factorilor poştali care s-au adunat ieri dimineaţă în faţa sediului Centrului de Tranzit din municipiul Iaşi sunt legate în principal de intenţia managementului privat al companiei de a reduce normele de lucru, ceea ce ar echivala cu o reducere a salariilor, potrivit Mediafax.
De asemenea, angajaţii Poştei au acuzat lipsa de dialog între reprezentanţii sindicatului şi conducerea companiei.
Contactaţi de ZF, reprezentanţii Poştei nu erau informaţi de existenţa protestelor, dar neagă orice intenţie de reducere salarială sau eventuale disponibilizări şi afirmă că protestele nu se bazează pe o decizie, fiind generate de zvonuri false. În plus, aceştia afirmă că încă mai caută soluţii pentru rezolvarea problemelor.
„Pot să vă asigur că a existat şi există deschidere spre comunicare între managementul companiei şi liderii de sindicat. Căutăm împreună soluţii de rezolvare a problemelor angajaţilor. Încă nu am luat nicio decizei concretă, suntem în faza de identificare a soluţiilor viabile. Cu siguranţă nu se va recurge la disponibilizări, nu se pune problema să dăm oameni afară. Conducerea caută să identifice noi linii de business, iar în cel mai rău caz probabil se va proceda la o relocare a forţei de muncă. Reducerile salariale şi disponibilizările sunt zvonuri“, a afirmat pentru ZF Adrian Volintiru, preşedintele Consiliul