O dată pe an mănînc, dacă mănînc, friptură de miel. De Paşte. Altfel ocolesc mielul la tavă. Nu mă atrage. Prefer o friptură de porc. Mă împac şi cu friptura de vacă. La o adică măninc şi chiftele, în amestec, dar cunosc mulţi amatori de carne de miel şi de oaie care salivează numai la gîndul că ar putea avea aşa ceva în farfurie. Văd însă acum o campanie împotriva sacrificării mieilor de tip sta-ţi-ar în gît! la adresa celor îşi permit să mănînce carne de miel după Înviere. L-am auzit pe un general al ploii de la ProTV vorbind despre cruzimea tăierii mieilor, cu acest prilej, dar şi despre faptul că jertfirea mieilor ar fi un ritual păgîn. Nu e! În Vechiul Testament, Iahve îi cere lui Moise să spună fiecărei familii de evrei să sacrifice cîte un miel pe care să-l mănînce cu garnitură de ierburi amare. În Noul Testament nu există nici o interdicţie împotriva tăierii şi consumării mieilor sau iezilor. Aşa că nu ţine să invoci creştinismul dacă eşti împotriva acestui obicei. Iar dacă sacrificarea mieilor li se pare o barbarie celor de la Patru Lăbuţe, asta e, mai nou, problema lor. Dar mai întîi să rezolve oengistic situaţia cîinilor fără stăpîn, care la noi doar se omoară, nu se şi mănîncă. Dacă tot vorbim despre sacrificări de animale, pentru a le mînca, de ce-ar fi scuzabile tăierea porcilor de Crăciun, a vacilor tot timpul anului şi a puilor de găină la foc automat? Periodic îi aud pe diverşi ciudaţi care ne recomandă să nu mîncăm carne deloc şi ne mai şi culpabilizează pentru asta. Dacă-i pe aşa, imaginaţi-vă ce-ar fi dacă noi, omnivorii, i-am culpabiliza pe vegetarieni că sacrifică barbar, ca iepurii, grîul de-abia încolţit sau dacă le-am bate obrazul că se reped la diverse alte plante lipsite de apărare pe care le consumă de tinere. Să nu transformăm într-o nouă religie agresivă adversităţile noastre alimentare! Lucrurile sînt şi-aşa suficient