Împărtăşim lumina celui mai strălucit praznic al credinţei noastre creştine sărbătorind ziua Învierii lui Iisus, “zi pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”. Clopotele bisericilor cu dangătul lor de aramă vestesc marea minune în tăriile văzduhului, imnuri de preamărirea se înalţă spre Ceruri, iar din inimile milioanelor de credincioşi, ca şi din graiurile firii trezită în triumful primăverii răsună nestăvilită bucuria vieţii.

Minunea dumnezeiască săvârşită la Ierusalim acum mai bine de douăzeci de veacuri se înnoieşte an de an, proslăvită de oameni din întreaga lume cu negrăită bucurie şi mângâiere. Fiul Omului cel judecat şi osândit, Iisus cel încununat cu spini şi răstignit pe Cruce între doi tâlhari, Iisus cel mort şi pecetluit într-o groapă ca un om înfrânt, biruieşte puterile răului şi sfărâmă cătuşele morţii. După trei zile se ridică din mormânt ca un soare în răsărituri şi, puternic şi luminos, se înalţă în slava veşniciei ca un Mântuitor şi Domn. Ne spunem de aceea unii altora, după datină, cu îndreptăţire şi smerenie neţărmurită şi plini de speranţe în ceea ce va fi să vină “Hristos a Înviat!”, “Adevărat a Înviat!”.

Sfânta şi marea zi a Paştilor este pentru cei mai mulţi dintre pământeni, tineri şi bătrâni, drepţi şi păcătoşi “Doamnă a praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”. Iar Învierea Domnului Iisus Hristos este piatra de temelie a existenţei umane, este rădăcina pomului vieţii din care răsar pentru a dăinui credinţa, nădejdea şi iubirea.

De peste două mii de ani creştinii se închină Mântuitorului celui Înviat. Acum, numele Lui este mai presus de orice nume, lăudat şi preamărit. Iisus Hristos a ieşit biruitor din suferinţă şi din moarte, iar prin aceasta ne-a făcut şi pe noi părtaşi acestor izbânzi dumnezeieşti. În lumina Învierii şi a vieţii Sale veşnice, slăbiciunile noastre pământene capătă pu