Castelul Peleş din Sinaia are un „rival“ încărcat de istorie şi frumuseţe pe Valea Prahovei, Castelul Cantacuzino din Buşteni. Ridicat de Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis şi „Nababul“ datorită averii fabuloase, castelul cu o panoramă care îţi taie răsuflarea merită din plin o vizită
Castelul Cantacuzino din Buşteni a fost construit în 1911, la cererea prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost ministru al României. Era anul în care Nababul punea şi piatra de temelie a Micului Trianon de la Floreşti, în prezent o ruină, la a cărei devastare au contribuit oamenii şi timpurile.
În mod tragic, ambele palate din Prahova nu au mai putut să-l bucure prea mult pe Nabab, mort pe neaşteptate în 1913, de pneumonie. Şi, tot ca o coincidenţă, ambele au devenit sanatorii TBC în timpul comunismului, nu înainte de a fi prădate de tot ceea ce s-a putut smulge, apuca şi transporta. Din fericire, Castelul Cantacuzino din cartierul Zamora din Buşteni a înfruntat timpurile cu mai mult noroc, iar astăzi a revenit la frumuseţea de odinioară, încântând turişti din întreaga lume.
Foarte puţini vizitatori care ajung pe Valea Prahovei ştiu, însă, de existenţa castelului din Buşteni, poate şi din cauza faptului că eforturile de a-l pune pe harta turistică a zonei vin din zona privată, iar intrarea în circuitul turistic este relativ recentă.
Retrocedat urmaşilor familiei Cantacuzino, castelul şi domeniul de aproape 1.000 de hectare au ajuns, după mai mulţi proprietari, în posesia unui grup de investitori străini care au accesat fonduri europene, au început lucrările de renovare şi vor să facă din castel punctul de atracţie al unui complex de lux, cu hotel de cinci stele, parc acvatic şi piste de schi.
De altfel, încă de când a fost redeschis pentru vizitare, castelul găzduieşte şi importante evenimente culturale, cu invitaţi din întreaga lume, shooting-uri foto,