Contra a anunţat că Petrolul se va antrena şi în ziua de Paşte
Cosmin Contra (foto) poate intra în istoria Petrolului. Dacă nu pierde mâine în deplasarea de la Severin (ora 18:00, DigiSport), formaţia ploieşteană poate egala o performanţă pe care doar „echipa de aur“ a Petrolului, care lua campionatul în 1966, a reuşit-o. Atunci, Petrolul avea 12 partide la rând fără eşec (9 victorii şi 3 egaluri). Seria a fost începută pe 10 noiembrie 1965, după un 0-0 cu Ştiinţa Timişoara, şi s-a încheiat pe 5 iunie 1966, după un 0-2 cu UTA.
Acum, numărătoarea a ajuns la 11 meciuri consecutive în care Petrolul nu a pierdut (7 victorii şi 4 egaluri), cifre pe care elevii lui Contra le pot depăşi în cazul unor rezultate pozitive în meciurile de la Severin (programat mâine) şi cu FC Braşov (miercurea viitoare). „Nu am făcut calcule deloc în ceea ce priveşte vreun record. Dacă vom fi motivaţi meci de meci şi serioşi în ceea ce facem, vom reuşi să ne atingem obiectivele. Mie îmi este frică doar de relaxarea elevilor mei, pe care încerc să o previn!“, a spus Contra ieri.
„Ascultăm Învierea la radio!“
Întrebat dacă le va da liber jucătorilor săi după jocul de mâine cu CS Turnu Severin, Contra a fost ferm: „Vom asculta Slujba de Înviere la radio, în autocar, pe drumul de întoarcere de la Severin. Apoi, duminică dimineaţă vom ciocni câte un ou la antrenamentul de refacere“.
Petrolul are patru titluri în palmares: 1930, 1958, 1959 şi 1966. Primul a fost cucerit sub denumirea de Juventus Bucureşti
Petrolul negociază de ieri cu atacantul camerunez Justin Junior Mengolo (19 ani), care a evoluat ultima dată în Tunisia, la Etoile Sportiv du Sahel
Contra a anunţat că Petrolul se va antrena şi în ziua de Paşte
Cosmin Contra (foto) poate intra în istoria Petrolului. Dacă nu pierde mâine în deplasarea de la Severin (ora 18:00, DigiSport), f