Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, mai precis a constatat, marţi, că o decizie (Recurs în Interesul Legii) pronunţată acum trei ani de Înalta Curte a fost adoptată prin încălcarea legii fundamentale. Despre ce este vorba? În 2007, CCR a decis că o lege din 2006, prin care Parlamentul abroga articolele Codului Penal ce incriminau insulta şi calomnia ar fi neconstituţionale. Nu discut aici dacă judecătorii constituţionalişti au avut sau nu dreptate. Fapt este că potrivit legii de funcţionare a CCR, decizia acesteia este general valabilă şi obligatorie. O confirmă art. 31 din respectiva lege: “Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constitutionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei”.
Liviu Avram, unul dintre foarte puţinii jurnalişti familiarizaţi cu procedurile juridice, comite o eroare de apreciere (aici), invocând legea tehnicii legislative “care spune că abrogarea unei prevederi de abrogare nu repune automat în vigoare actul iniţial, ci trebuie emis altul nou”. Eroarea constă în ignorarea împrejurării că judecătorii constituţionalişti NU ABROGĂ legi, ci CASEAZĂ prevederi considerate contrare legii fundamentale. În consecinţă, legea, ordonanţa sau articolele declarate neconstituţionale de CCR nu sunt abrogate, ci îşi încetează efectele, ca şi cum nu ar fi existat niciodată.
În acelaşi text, Liviu Avram afirmă că “Curtea Constituţională şi-ar fi arogat dreptul de a legifera politica penală, uzurpând astfel un drept care aparţine exclusiv Parlamentului”. Aceeaşi confuzie, anume tocmai în cazul în care CCR ar avea competenţa de a abroga legi, abia atunci Curtea s-ar substitui legislativului, ceea ce nu este cazul.
