Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sătmărenii nu se înghesuie la cumpărăturile de Paşte

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 3 mai 2013 ·

Străzile din municipiul Satu Mare au fost mai mult decât aerisite, în timp ce în parcările supermarketurilor şi în pieţe bătea vântul

Aglomeraţia de altă dată care preceda sărbătorile pascale a rămas o simplă amintire. Şi asta pentru că străzile din municipiul Satu Mare au fost mai mult decât aerisite, în timp ce în parcările supermarketurilor şi în pieţe bătea vântul. Semn că bugetarii, în special, au profitat de săptămâna liberă pe care au primit-o de la stat şi au ales să plece din oraş. De altfel, comercianţii au recunoscut că încasările le-au scăzut drastic. Puţinele magazine care se pot lăuda cu vânzări cel puţin constante sunt Unicarm şi Zoli Huşi.

Traficul rutier a fost de vis în cursul zilei de ieri, cu şosele aerisite şi cât se poate de ordonat. De acest lucru au avut parte şoferii care au circulat ieri prin municipiul reşedinţă de judeţ. Aşa se face că pe Calea Traian, Bulevardul I.C. Brătianu, Piaţa Libertăţii, podul Golescu sau Drumul Careiului se circula în condiţii ideale. Nici măcar în magazinele cu articole vestimentare nu era forfotă, chiar dimpotrivă. Excepţie a făcut Centrul comercial Someşul, acolo unde sătmărenii au luat cu asalt în special magazinele cu articole vestimentare. Mai exact, magazinele de la etajul al II-lea, unde se comercializează îmbrăcăminte sau încălţăminte de gală. La mare căutare au fost cămăşile de vară, unii vânzători fiind nevoiţi chiar să ceară să se aducă de urgenţă marfă pentru a face faţă cererii.

Deşi pare greu de crezut, în parcările din jurul pieţelor se puteau găsi locuri libere. De altfel, tarabiştii din pieţe s-au plâns de vânzări mai slabe şi decât în zilele obişnuite. “Nu îmi explic această situaţie. Aşa de slab nu am mai vândut de 20 de ani, de când vând în piaţă. Mă aşteptam ca înainte de Paşte să vindem mult mai bine. Nu mai are lumea bani, presupun. Mă depăşeşte ce se întâmplă, n

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum 57 minute
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 38 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 56 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Pentagonul va începe să utilizeze chatbotul de inteligenţă artificială al lui Elon Musk, Grok / Contract de 200 de milioane de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pentagonul a semnat un contract de mai multe milioane de dolari pentru a începe să utilizeze chatbotul de inteligenţă artificială al lui Elon Musk, Grok, ca parte a unei extinderi mai ample a instrum

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 44 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°