Tradiții precreștine, vechi de mii de ani, preluate de la iudei sau chinezi, au fost adaptate și îmbogățite. Astăzi, ele fac parte integrantă din ființa poporului român

Mielul este alimentul pascal cu cea mai veche tradiţie. Îşi are originea în perioada de dinaintea eliberării evreilor din robie. Cum Faraonul nu a vrut să-i lase pe iudei să plece spre Pământul Făgăduinţei, Dumnezeu a trimis asupra Egiptului zece plăgi. Cea mai cumplită a fost moartea celor întâi născuţi. Pentru ca evreii să fie feriţi de plagă, Dumnezeu le-a cerut ca fiecare familie să taie câte un miel, să ungă cu sângele lui pragurile uşilor şi ferestrelor, iar carnea să o mănânce friptă în foc, împreună cu azimă (pâine nedospită) şi ierburi amare. Dacă în Vechiul Testament mielul simboliza trecerea de la robie la libertate, pentru creştini mielul simbolizează sacrificiul lui Hristos pentru eliberarea omului din jugul păcatului.

„Cruce-n casă, cruce pe masă!”

Azima (austera pască evreiască) a suferit o evoluţie spectaculoasă până la bogăţia păştii româneşti, cu aluat pufos de cozonac, brânză grasă de vaci, ouă, stafide, smântână, rom etc. De obicei, aceasta are formă rotundă, deoarece se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Deasupra se aşază un colac împletit în trei (simbol al Sfintei Treimi, rotund, deci infinit) şi o cruce.

Etnografa Elena Niculiţă Voronca scrie că înainte de a se face pasca, femeile „se grijesc, se spală pe cap, se piaptănă, îmbracă straie curate, fac rugăciuni şi apoi se apucă de plămădit” Şi faza coacerii este ritualizată: „Când pun în cuptor, fac cruce cu lopata sus, pe tuspatru pereţii şi apoi la gura cuptorului, zicând: Cruce-n casă, / Cruce-n masă, /Cruce-n cer /Cruce-n pământ,/Dumnezeu cu noi la masă,/Maica Precistă pe fereastră.”

Trei zile, masă întinsă

Oul este simbolul vieţii, al fecundităţii şi al lumii. Chinezii au fost prim