Zilele trecute, obosit de mersul pe jos prin București și de uitatul după… nu contează după ce, am vrut să mă așez pe o bancă. Am văzut însă o tăbliță pe care scria „Bancă instalată prin grija primarului X”. M-am simțit dator să-i mulțumesc primarului, dar el nu era prin apropiere. Ce să fi făcut? Să mă fi așezat în genunchi, cu mâinile împreunate la piept și cu privirea îndreptată spre primărie ca spre Mecca, și să-mi fi exprimat recunoștința printr-un cântec de slavă? Am preferat să nu mă mai așez și să mă duc, încet, spre casă.

Se extinde tot mai mult obiceiul „semnării” îmbunătățirilor, fie și insignifiante, făcute într-un oraș. „Loc de joacă pentru copii amenajat prin strădania primarului Y.”, „Fântână arteziană construită din inițiativa primarului Z.” Etc. N-ar fi exclus ca în viitor să vedem tăblițe și pe cozile câinilor vagabonzi: „Câine vagabond castrat prin grija iubitului nostru primar”.

După întâmplarea cu banca, noaptea, am avut un vis straniu. Se făcea că eram tânăr și îndrăgostit. Mă plimbam cu iubita mea printr-un parc și ne bucuram împreună de frumusețea naturii. Pe cer treceau nori albi, pe care scria: „Nori albi apăruți pe cer prin grija Rovanei Plumb, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice”. O pasăre care ciripea plină de voioșie purta și ea o inscripție: „Triluri girate artistic de Daniel Barbu, ministrul Culturii.” Iar un polițist care ne-a zâmbit încurajator avea în piept un ecuson pe care se putea citi: „Polițist prietenos, creație a ministrului de Interne, Radu Stroe”.

Am zâmbit, în vis, și mi-a fost teamă că și zâmbetul meu va fi etichetat drept creație a lui Victor Ponta sau, cine știe, a lui Ion Iliescu. Dar nu s-a întâmplat așa. În schimb, când iubita mea s-a ridicat pe vârfuri și și-a întins gura spre mine, iar eu am sărutat-o, i-am citit în privire: „Sărut înscris într-un program de creștere a natalității în Ro