Este săptămâna patimilor pentru noi, creștinii ortodocși. Sigur, aș fi dorit ca toți creștinii să ne bucurăm în același timp de Învierea lui Isus, însă, toți creștinii știu ce înseamnă această săptămână.

Este un bun prilej de reflexie și de meditație asupra faptelor noastre, dar și asupra tipului de atitudine pe care îl avem în viață. Și cred că atitudinea fiecăruia este esențială. Din păcate, România se află într-o perpetuă ”săptămână a patimilor”… Când știu că nu toți românii se vor putea bucura de Învierea lui Isus, nu pot trăi bucuria pe deplin, dar mai știu că viața fiecăruia depinde de atitudinea pe care o are, de modul în care reușește să se organizeze și ceea ce este foarte important, să se mobilizeze. Oare mai pot românii să se mobilizeze, să fie uniți, să nu mai existe mai multe Românii? Una din cauzele dezbinării este şi sărăcia, disperarea, lipsa de perspectivă, răutatea. Însă, în aceste zile nu aș dori să mai abordez această temă, dar nici nu pot privi cu nepăsare înspre aceia care au distrus şi sărăcit țara.

Mă gândesc la modul în care ar trebui să trăim în această săptămână. Este necesară cumpătarea, meditaţia, împăcarea şi în mod special, conştientizarea şi dorinţa de a ne schimba, de a fi mai buni, în toate sensurile. În egală măsură ar trebui mai multă muncă, deoarece munca este activitatea care îl desăvârșește pe om. Starea de spirit, nu de puține ori, vine din satisfacția pe care o are fiecare dintre noi având bucuria lucrului bine făcut. Să lucrăm cu temeinicie! Lucrând nu numai pentru trup, ci și pentru spirit! Este importantă mulțumirea sufltească, ea poate veni și din lucruri mărunte, aparent neînsemnate. Unul dintre acestea este gândul cel bun. Chiar se spune: bine gândești, bine primești! Gândul cel bun care ar trebui să-i călăuzească și pe aceia care ,,pretind” că muncesc pentru țară, care ar trebui să acorde mai mult timp și