Pentru cine n-a citit partea întîi a raportului, continuăm traducerea în real life a unui proiect de afacere în turismul rural, care, în teorie, e sublim, dar, în practică, se poticnește cu desăvîrșire.

Data trecută, ca proprietari virtuali de pensiune agroturistică, tocmai scăpaserăm dintr-un control de rutină. OK, i-am luat pe toți la rînd: inspector de mediu, agent sanitar, pompier. Dar, stați nițel, că mai există și un perceptor. Care, deși ești cu dările la zi, îți trimite prin poștă o somație pentru plata a 2 lei și 40 zeci de bani, plus penalitățile aferente, și te invită urgent în vizită la biroul său. Ocazie cu care afli că, după recalculare, ți-a mai găsit de achitat și alte biruri... Surpriză comparabilă doar cu plicurile cu antet oficial la care faci infarct cînd le deschizi; ultimul a fost cel cu o dedicație foarte valoroasă de la ORDA, pentru drepturile de autor (pe care le-ai mai plătit o dată, la cumpărare) ale CD-urilor de lîngă sistemul audio la care n-ai apucat încă să dai play.

Nimeni nu te întreabă dacă ai clienți; toți vor bani, cît mai mulți, cît mai repede și, dacă se poate, înainte. Deci, dacă insiști să continui aventura asta turistică, pensiunea are nevoie și de clienți. Cum îi găsești? Printr-o agenție de turism? Hmm, știi relația dintre un dulău și un cățel? Cam în așa ceva te bagi: agenția nu se mulțumește cu discount-ul tău (substanțial) și se lăcomește la un comision (și) mai mare – cînd îți pasează osul, clientul venit prin agenție, care a plătit deja cu mult mai mult decît tariful tău de recepție, te f**e în gură, pe bună dreptate, cerînd rambursarea diferenței.

Dar poate vrei să te afiliezi la ANTREC, ză mazăr end ză fazăr of..., care păstorește domeniul ăsta de aproape 20 de ani. În afară de o implicare de fațadă, pe la tîrgurile de turism in vitro, de împărțit pliante și băut cafele (promovare, cică), asoci