Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: s-a ajuns la un acord cu Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 4 mai 2013 ·

Premierul Victor Ponta a susţinut, vineri, la Constanţa, că s-a ajuns la un acord cu Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie, iar una dintre investiţiile importante ar putea fi făcută la rafinăria de la Năvodari.

Întrebat spre ce domeniu urmează să fie direcţionată prima transă din datoria Rompetrol de 200 de milioane de euro premierul a arătat că a fost formată o echipă de negociere şi cel mai important lucru este că ''s-a ajuns la un acord, care înseamnă 200 de milioane (n.r euro) pentru o parte din acţiuni şi renunţarea la litigiu''.

"Cu Rompetrol avem un litigiu de foarte mulţi ani, un litigiu în care nimeni din partea română nu a avut curaj să ia decizii. Să negocieze şi să ia o decizie. În ceea ce mă priveşte, cu mandatul pe care mi l-am asumat, acela de a rezolva tot ce nu s-a rezolvat în ultimii 10 sau 20 de ani, am format o echipă de negociere, s-a ajuns la un acord, care înseamnă 200 de milioane pentru o parte din acţiuni şi renunţarea la litigiu, ştiţi că noi avem procese în instanţă între statul român şi Rompetrol, dar mai important decât cei 200 de milioane este obligaţia celor de la KazMunayGaz de a face un fond de investiţii de un miliard în România. Prima investiţie importantă cred că se va face tocmai în actuala rafinărie şi mai departe în terminalul de la Năvodari, de la Midia, un miliard, dincolo de 200 de milioane pentru buget. Un miliard care se investeşte în România este un lucru foarte bun şi la fel voi face pentru toate celelalte companii, care vor să investească în România'', a explicat premierul, potrivit Agerpres.

Victor Ponta declara, la 13 februarie, că dacă nu se va ajunge la o înţelegere între statul român şi Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie, o decizie a instanţei ar putea duce la noi repercusiuni.

"Este un proces pe rol. Luni, este noul termen. Oferta celor de la Rompetrol era greu acc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 51 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 55 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 6 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va efectua o vizită în Republica Moldova

Adevarul acum 2 ore
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită în Republica Moldova, unde va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu președintele Maia Sandu, potrivit responsabililor Departamentului de Stat al Americii. 

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°