Mircea Tudor descrie traseul pe care l-a parcurs pentru a ajunge cel mai apreciat inventator român în străinătate, de la lucrările pentru mentenanţa televizoarelor din comuna ilvofeană Afumaţi până la scanerul pentru avioane care i-a adus Marele Premiu la Salonul de Inventică de la Geneva.

De pe fotoliul lui din Otopeni, de la sediul companiei MB Telecom, Mircea Tudor (55 de ani) ştie să mimeze perfect, aproape natural, ţinuta unui prolific businessman american, relaxat financiar şi satisfăcut cu sine, deşi s-a născut aici, la Afumaţi, în judeţul Ilfov. Totuşi, nu-i nicio şarlatanie în acest paradox, pentru că, după cât se pare, Mircea Tudor a fost mereu omul nepotrivit la momentul nepotrivit.

S-a angajat ca electrician, deşi era electronist, era electronist, deşi a terminat Facultatea de Drept după alţi ani buni, a făcut cursuri de comerţ exterior, deşi a condus două ziare şi a scris aici, în Bucureşti. Aşadar, a fost gazetar, chiar dacă era politician, a fost de stânga, însă zice că era împotriva lui Iliescu şi a promovat desfiinţarea CAP-urilor, deşi legea au semnat-o alţii. Apoi, a fost cel mai mare distribuitor din România de alarme anti-furt de producţie coreeană, a câştigat Marele Premiu la Salonul de Inventică de la Geneva, chiar dacă statul român nu-l susţinuse câtuşi de puţin şi iar a câştigat Marele Premiu, tot la Geneva, deşi în România era fericitul câştigător al locului 12 din 15, într-o competiţie similară de idei inovatoare.

Şi, de ce nu?, îi plac caii, deşi prima întâlnire cu un animal s-a sfârşit la Urgenţe, şi va investi într-un burg medieval cu mulţi cai, dar şi cu maşini de epocă. Acestea sunt paradoxurile lui Mircea Tudor, singurul inventator din lume care a câştigat de două ori Marele Premiu de la Salonul de Inventică de la Geneva.

„Weekend Adevărul“: De unde veniţi dumneavoastră, domnule Mircea Tudo