Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severinul vrea să încurce Petrolul

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 4 mai 2013 ·

CS Turnu Severin va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 18.00 (Digi Sport 1), pe Petrolul Ploieşti, partida contând pentru etapa a 29-a din Liga I. Optimismul primează în tabăra olteană, antrenorul Jerry Gane mizând pe un succes al elevilor săi la capătul unui joc bun. „Întâlnim cea mai bună echipă a momentului, o echipă care nu a mai pierdut de mult şi care luptă pentru Europa League, dar sunt convins că vom facem meci frumos. Eu cred că avem forţa să învingem. Mă interesează mai puţin ce record poate egala Petrolul. Nici noi nu am mai pierdut acasă din octombrie, iar în acest an am luat 10 puncte, din 12 posibile, pe propriul teren. Jucăm foarte bine acasă. Problema noastră e în deplasare, unde n-am reuşit până acum să câştigăm. Avem patru puncte de recuperat faţă de Viitorul Constanţa şi ne jucăm şansa până la capăt“, a declarat antrenorul Jerry Gane, conform Prosport. „Ştiam că avem şi noi probleme cu dosarul de licenţiere. Se făceau eforturi luna trecută să se plătească din datorii, dar nu ştiu dacă s-au stins toate. Nu cred că am primit deocamdată nici o înştiinţare din partea Comisiei de Licenţiere. Conducerea ştie mai multe. Pe mine m-a preocupat mai mult ce facem în teren, să câştigăm meciuri şi să ieşim cu capul sus“, a precizat Jerry Gane.

Confruntarea de pe „Municipalul“ de la Dunăre va fi arbitrată de Radu Petrescu, ajutat de Octavian Şovre, Marius Nicoară şi Dorin Voina. Observator a fost desemnat Nicolae Grigorescu.

Etapa a 29-a: vineri: Gaz Metan Mediaş – Ceahlăul Piatra Neamţ 3-1, Steaua – Pandurii Târgu Jiu 2-0, Gloria Bistriţa – Dinamo 1-2; sâmbătă: FC Braşov – Rapid (14.00, Antena 1), Astra Giurgiu – Oţelul Galaţi (16.00, Digi Sport 1), CS Turnu Severin – Petrolul Ploieşti (18.00, Digi Sport 1), Universitatea Cluj – FC Vaslui (20.30, Digi Sport 1); duminică: Viitorul Constanţa – CFR Cluj (20.00, Digi Sport 1); luni: Concord

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 32 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 44 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 33 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°