Israelul a lansat atacuri împotriva unor ţinte din Siria, au declarat vineri oficiali ai SUA. Se pare că principala ţintă a atacurilor a fost un transport de arme către Hezbollah.
Un oficial SUA a declarat că atacurile ar putea fi legate de sistemele de livrare a armelor chimice, informează NBC News.
Un purtător de cuvânt israelian de la Washington a declarat că Israelul nu poate comenta informaţiile, însă “este determinat să prevină transferul armelor chimice sau a altor arme de la regimul sirian către terorişti, mai ales către Hezbollah în Liban”.
Siria se confruntă, de peste doi ani, cu revolte reprimate violent şi cu confruntări armate între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad şi forţele militare ale opoziţiei. Bilanţul confruntărilor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 70.000 de morţi.
Adjunctul ministrului israelian de Externe, Zeev Elkin, a declarat pe 26 aprilie că Statele Unite trebuie sã intervinã militar pentru a prelua controlul asupra arsenalului chimic sirian.
“Este clar că dacă există voinţă din partea Statelor Unite şi comunităţii internaţionale, pot acţiona militar pentru a prelua controlul asupra arsenalului chimic sirian”, a explicat Zeev Elkin.
“În momentul în care comunitatea internaţională va înţelege că liniile roşii au fost depăşite şi că au fost utilizate arme chimice, îşi vor da seama că nu există altă soluţie decât cea militară”, a adăugat Elkin, un apropiat al premierului Benjamin Netanyahu.
Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat că regimul din Siria probabil a utilizat arme chimice de mică putere, subliniind că informaţiile nu sunt sigure.
Visit NBCNews.com for breaking news, world news, and news about the economy
Israelul a lansat atacuri împotriva unor ţinte din Siria, au declarat vineri oficiali ai SUA. Se pare că principala ţintă a ata