În cuvântul său pastoral la Învierea Domnului, arhiepiscopul Aradului le vorbeşte credincioşilor despre biruniţa Crucii

De Sfintele Paşti icoana Învierii străluceşte mai tainic înaintea ochilor sufleteşti, harul ei pătrunzând până în adâncul fiinţei omeneşti spre a o lumina desăvârşit. Ea vrea să oglindească însăşi lumina chipului nostru în tinderea spre asemănarea cu Dumnezeu, după care a fost creat. Potrivit erminiei bisericeşti, adică a modului în care se zugrăvesc icoanele,[1] în ea se conturează grăitor şi chipul crucii făcând să se întrezărească jertfa mântuitoare, ca şi calea fiecărui credincios spre împărtăşirea din aceasta. Dacă în fiecare zi trăim în această realitate spirituală, la luminatul praznic aceasta este exprimată la scara cea mai înaltă prin crucea Domnului, care dă şi măsura adevărată crucii purtate de fiecare credincios. Învierea, cu tot ceea ce cuprinde, este cu putinţă prin jertfire. Fără cruce nu este înviere, precum nu este coborâre a lui Dumnezeu şi ridicare a omului fără o întâlnire la treapta cât mai apropiată de tronul Împărăţiei cereşti prin verticalitatea şi orizontalitatea în care se cuprinde toată lumea, emanând bucuria dobândirii mântuirii şi ajungerii la ţinta finală a creaţiei pentru tot ceea ce există. Hristos a biruit moartea prin jertifea propriei vieţi, de care ne-a făcut parte dintru început, chezăşuindu-ne pentru totdeauna nemurirea prin viaţa Sa dumnezeiască, cu aceea ca înşine să ne străduim a lăsa cele trecătoare pentru cele veşnice. Învierea prin crucea lui Hristos reprezintă chipul în care se lucrează mântuirea lumii, aşa cum învaţă stihuirea imnografică: «Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim».

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

În înţelegerea omenirii din cele mai vechi timpuri şi până azi, crucea prin cele două braţe ce se întretaie, reprezentând c