Soseaua europeană E 85 si-a luat încă o dată tributul neatentiei în ziua de 2 mai, în jurul orei 22, cînd un bărbat de 44 de ani a murit. În apropiere de Secuienii Noi, a avut loc un accident rutier din care a rezultat decesul pietonului Cornel E., de 44 de ani din Moldoveni. Vasile S., de 32 de ani, din Cordun, conducea un microbuz si l-a surprins pe săteanul care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis si fără să se asigure, de la stînga spre dreapta directiei de deplasare a microbuzului. Conducătorului auto, Vasile S. i-a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Cu o zi înainte, o tamponare între două autoturisme s-a soldat cu pagube materiale, dar si cu un dosar penal. Politistii au s-a stabilit că, în timp ce Marius C., de 26 de ani, din Tîrgu Jiu, conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la intrarea într-o curbă, a depăsit axul drumului si a intrat în coliziune cu o masină la volanul căreia se afla Gheorghe I., de 57 de ani, din Buhusi. Cercetările au scos la iveală faptul că gorjeanul avea dreptul de a conduce suspendat. I s-a întocmit dosar penal. Constantin D., de 19 ani, din Piatra Neamt, este cercetat pentru conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Tînărul a fost, joi după amiază, depistat pe un moped pe strada Olteniei din Piatra Neamt. Verificările au indicat că nu avea permis. Soseaua europeană E 85 si-a luat încă o dată tributul neatentiei în ziua de 2 mai, în jurul orei 22, cînd un bărbat de 44 de ani a murit. În apropiere de Secuienii Noi, a avut loc un accident rutier din care a rezultat decesul pietonului Cornel E., de 44 de ani din Moldoveni. Vasile S., de 32 de ani, din Cordun, conducea un microbuz si l-a surprins pe săteanul care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis si fără să se asigure, de la stînga spre dreapta directiei de deplasare a microbuzului. Conducătorului auto, Vasil