Un bărbat din municipiul hunedorean Petroşani a făcut, încă din anii liceului, o pasiune pentru machete de aviaţie. Înainte de '89, Emil Ostafi (51 de ani) pregătea tehnic elicopterele pentru zbor, iar timp de cinci ani nu a avut niciodată vreun incident aviatic. Un bărbat din municipiul hunedorean Petroşani a făcut, încă din anii liceului, o pasiune pentru machete de aviaţie. Înainte de '89, Emil Ostafi (51 de ani) pregătea tehnic elicopterele pentru zbor, iar timp de cinci ani nu a avut niciodată vreun incident aviatic.
Bărbatul a absolvit Liceul de aviaţie din Bucureşti, iar ulterior Facultatea de mecanică, secţia de avioane şi motoare din cadrul Academiei Tehnice Militare, tot din Capitală. A făcut zeci de machete de aviaţie, multe dintre ele pe bază de comandă pe care le-a făcut cadou amicilor.
După absolvirea Academiei Tehnice Militare, promoţia 1984, a fost repartizat la unitatea militară de aviaţie-elicoptere de la Caransebes, având functia de şef serviciu tehnic la Escadrila a III-a. A lucrat la această unitate doi ani, apoi, în luna septembrie 1986, a fost mutat la cerere, la Tecuci, avînd aceeaşi funcţie. .De aici, în data de 15 noiembrie 1989, a fost trecut în rezervă, ca "Element revoluţionar", de către secretarul de partid al unităţii.
În urmă cu aproximativ 15 ani, a reînceput să construiască machete doar pentru că pasiunea rămâne pasiune. Colegii de muncă i-au apreciat pasiunea şi aşa a început să le facă şi lor, unele dintre machete purtând chiar numele celui care comanda.
"Lcolegii mi-au văzut multe machete pe acre eu le-am făcut doar din pasiune, şi uite aşa am "scăpat" de multe. De atunci, tot colegii mei sau prietenii lor, care au văzut machetele făcute de mine, şi-au dorit să aiba aşa ceva în casele lor. Astfel, am început să primesc comenzi. Preţul diferă de la o machetă la alta, de la 500 lei în sus", ne-a spus Emil Ostafi.