A minţit că e mai vîrstnic. Şi-a luat nume fals pentru a putea juca. A început la Atletico, a devenit simbolul Realului, iar pe final de aprilie, a mai doborît o barieră…
L-a luat tare, fără menajamente. Nu l-a frăgezit, nu şi-a uns vorbele cu încălzitor: “Cavalere, vei fi titular. Îţi spun doar ţie, între patru ochi, ca nu cumva să ţi se facă rau şi să leşini în faţa coechipierilor! Claro?”. Cum să nu-şi aducă aminte? Anul acela, toamna căzuse într-o vineri. Joi îl anunţaseră că va face antrenamente cu prima echipă. Apoi, peste 24 de ore, Valdano, marele Jorge Valdano, antrenorul lui Real Madrid, îl chemase la o palavră scurtă. Nu i-au tremurat, pe moment, genunchii. Chiar s-a ţinut tare. A dat doar să întrebe: “Asta înseamnă că Emilio Butragueno nu va juca?”. N-a găsit răspuns. Tovarăşul lui Maradona de la Mondialul din Mexic părăsise încăperea.
S-a dus acasă. A dormit bine. Fără nervi. Fără imagini despinse din filme, cu pastile luate în creier de noapte, fără rostogoliri prin pat. După ce a mîncat de prînz, înainte de joc, rotulele au început să nu-l mai asculte. Ni siesta, ni nada. A dat ture prin încăpere. Atît de multe, că dacă pe jos era pămînt, făcea tranşee. ‘Ăl bătrîn şi-a rost trei perechi de unghii. Era modestino, electrician, mersese cu puştiul la fiecare antrenament, la fiecare “amical”, la fiecare oficial. Acum urma să debuteze la Real Madrid… Madre miaaaa…
15 ani în 15 minute
În cin’şpe minute şi-a adus aminte de toţi şi de toate. La patru ani, avea poze pe “Manzanares”, fieful lui Atletico. La 11 minţea că e mai în etate, îşi făcea legitimaţia cu ochelari cu rame groase şi zicea că-l cheamă Dani. Cei din echipă “băteau-n” 12-14 ani. Juca la C.D. San Cristobal de los Angles, în cartier. Preşedinte atunci, ca şi acum, era don Antonio Puche Zafra. Băiat bun, dar cu gîtul uscat precum un şorţ de sudură neuzitat. Consuma pentr
