Pastorala Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la praznicul Învierii Domnului. † LUCIAN,
DIN MILA LUI DUMNEZEU EPISCOP AL CARANSEBEŞULUI
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.
HRISTOS A ÎNVIAT! „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2, 20).
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Mântuitorul Iisus Hristos s-a urcat pe Crucea Golgotei, ca noi să ne înălţăm la cer, căci Sfânta Cruce este o scară, iar Scara Raiului este o cruce. Aşadar, Crucea este puterea Celui ce a biruit moartea şi păcatul, este tăria dragostei lui Dumnezeu care se dăruieşte pururi pe Sine, ca să schimbe lumea, să o sfinţească şi să o mântuiască. „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18). Iată cum Sfânta Cruce este arma cea neînvinsă lucrată de Însuşi Dumnezeu, dată celor ce cred, pusă la îndemâna fiecăruia dintre noi, cei care „ne-am răstignit împreună cu Hristos” (cf. Galateni 2,20). Numai asumându-ne Crucea vom înţelege de ce şi pentru ce „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: «Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn»” (Galateni 3,13).
Iubiţi fii ai Crucii şi ai Învierii lui Hristos,
Vedem şi înţelegem din cele spuse până acum că „puterea învierii este ascunsă în Crucea smereniei lui Hristos, iar slava Crucii se arată în lumina Învierii. Iată de ce în noaptea de Paşti, când preotul vesteşte adevărul Învierii arată tuturor Sfânta Cruce împreună cu lumânarea de Paşti.” Prin Cruce, Hristos a adu