Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credincioşii ortodocşi suceveni au şi anul acesta Lumină Sfântă de la Ierusalim

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 5 mai 2013 ·

Credincioşi ortodocşi din judeţul Suceava vor avea şi anul acesta, în noaptea de Înviere, Lumină Sfântă de la Mormântul Sfânt din Ierusalim. Avionul care a adus Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat pe Aeroportul Ştefan cel Mare din Salcea în jurul orei 21:15. Delegaţia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor care a adus Lumina Sfântă a fost formată din preoţii Cătălin Axinte şi Vasile Baltag. La aeroport, cei doi au fost aşteptaţi de către preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, precum şi de către preoţi din Iaşi, Botoşani, şi preoţi din Cernăuţi.

„Cu binecuvântarea Înaltului Pimen, delegaţia de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, a preluat de la Aeroportul Otopeni Lumina adusă de la Mormântul Mântuitorului nostru Isus Hristos, şi cu puţine peripeţii, aşa cum se întâmplă de obicei, cu ispite, am reuşit să ajungem în Suceava”, a spus preotul Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost împărţită pe Aeroportul Ştefan cel Mare preoţilor din Iaşi, Botoşani şi Cernăuţi. Cei doi preoţi suceveni care au adus Lumina Sfântă la Suceava s-au deplasat apoi către Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava. De aici, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen a împărţit Lumina Sfântă preoţilor din toate protopopiatele din judeţul Suceava.

De precizat că este pentru al cincilea an în care credincioşii ortodocşi suceveni primesc în noaptea de înviere Lumina Sfântă de la Mormântul Sfânt din Ierusalim. Anul acesta, Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim cu un avion special, de către Patriarhia Română. Avionul care a venit de la Ierusalim s-a oprit pentru prima dată la Aeroportul Henri Coandă, după care a pornit spre Suceava.

Credincioşi ortodocşi din judeţul Suceava vor avea şi anul acesta, în noaptea de Înviere, Lumină Sfânt

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 57 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Ce au spus Ciucă și Ciolacu când au fost întrebați despre avertismentele primite, în august 2024, că România riscă să intre în incapacitate de plată

HotNews acum 22 minute
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae au primit, între august și decembrie 2024, mai multe informări privind riscurile deficitului bugetar, a dezvăluit Europa Liberă, care a publicat și documente. Contactați de publicație, Ciolacu a spus că defi

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 46 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Primul Legoland din China s-a deschis pentru vizitatori la Shanghai

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un uriaș Lego de 26 de metri (85 de picioare), numit Dada, i-a întâmpinat pe vizitatori la noul complex Legoland din Shanghai. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 3 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°