Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre cele mai mari procese împotriva neonaziştilor se deschide luni în Germania

Publicat in Gandul, sâmbătă 4 mai 2013 ·

Unul dintre cele mai mari procese ale neonaziştilor de după război, amânat din cauza unei polemici, se va deschide luni la Munchen (sud), pentru a judeca o serie de nouă crime cu caracter xenofob, calificate de Angela Merkel drept "ruşionase" pentru Germania, relatează AFP.

De mai multe săptămâni, atribuirea locurilor rezervate jurnaliştilor provoacă o aprigă controversă într-un proces marcat deja de o avalanşă de scandaluri în jurul anchetei, într-un moment în care deschiderea procesului, prevăzută pentru 17 aprilie, a fost amânată pentru data de 6 mai.

Tribunalul din Munchen nu rezervase iniţial locuri pentru mass-media turcă, în contextul în care nouă dintre victime erau turci sau de origine turcă, fapt care a provocat o criză diplomatică între Berlin şi Ankara.

Somat să modifice lista de către Curtea Constituţională, tribunalul a decis în cele din urmă, in extremis, să amâne procesul şi să atribuie prin tragere la sorţi 50 de locuri rezervate mass-media. Cu toate acestea, controversa nu a încetat, deoarece au obţinut locuri o publicaţie pentru femei şi unele radiouri muzicale, însă nu şi unele publicaţii germane de prestigiu sau agenţii de presă internaţionale.

Din cauza amplorii sale, procesul rămâne fără precedent, de la procesul bandei de la Baader, organizat în urmă cu 36 de ani. La sfârşitul lunii aprilie, Germania s-a scuzat oficial la ONU pentru erorile comise în timpul anchetei, recunoscând că aceste crime cu tentă rasistă "au fost, fără nici cel mai mic dubiu, unele dintre cele mai grave atentate asupra drepturilor omului din ultimele decenii, în Germania".

Principala acuzată, Beate Zschäpe, în vârstă de 38 de ani, care se aşteaptă la o importantă pedeapsă cu închisoarea, ar trebui să răspundă presupusei participări la nouă crime cu tentă xenofobă, plus cea a unui poliţist, în 2007. Ea este suspectată de implicarea în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum 38 minute
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum 30 minute
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Comisia de Etică a SNSPA nu-l găsește vinovat pe Marius Pieleanu, acuzat de hărțuire sexuală de fosta ministră a Justiției și alte foste studente: "Nu a identificat probe incontestabile"

Ziare.com acum 43 minute
Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, în unanimitate, să încheie procedurile referitoare la sociologul Marius Pieleanu, profesor în cadrul instituției și deținătorul casei de sondare Avangarde. Dec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 14 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-7°
mar.

-7°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°