Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 150 de olimpici şi profesorii lor, premiaţi de preşedintele Consiliului Judeţean, Cristi Bîgiu (foto)

Publicat in Opinia Buzau, sâmbătă 4 mai 2013 ·

Aproape 200 de elevi şi profesori au luat parte, vineri, la festivitatea de premiere a olimpicilor buzoieni care s-au remarcat anul acesta prin rezultatele obţinute la competiţiile interne şi internaţionale. Evenimentul care a devenit deja o tradiţie este iniţiativa ­preşe­dintelui Consiliului Judeţean, Cristi Bîgiu, care, în fiecare an, oferă din fonduri proprii premii în bani pentru cei mai buni dintre cei mai buni din învăţământul buzoian. Anul acesta, la cea de a patra ediţie a evenimentului, au fost premiaţi 92 de elevi şi cei 83 de profesori care i-au pregătit.

Manifestarea a debutat cu un recital susţinut de orchestra Liceului de Artă Buzău, după care olimpicii şi profesorii lor, nominalizaţi de inspectorul şcolar general Dumitru Ene, au venit rând pe rând să îşi ridice diplomele şi premiile în bani fiind felicitaţi de către ­preşe­dintele Consiliului Judeţean.

„Faptul că sunt mai mulţi olimpici decât în anii trecuţi este un lucru bun pentru Buzău, demonstrează că avem elevi buni şi profesori foarte buni care îi pregătesc bine. Acest gen de eveniment este cel mai aproape de sufletul meu, l-am făcut cu plăcere în fiecare an. Observ că în acest an sunt ceva mai mulţi, dar ceea ce este mai important este că unii revin de la an la an şi sunt elevi pe care i-am premiat chiar şi a treia oară, ceea ce înseamnă constanţă. Eu îmi doresc ca ei să nu uite de unde au plecat, să nu uite unde au învăţat să facă performanţă şi să vină la Buzău, să îşi întemeieze o familie, o afacere şi să contribuie la dezvoltarea judeţului”, a declarat Cristi Bîgiu.

La fel ca la debutul evenimentului, găzduit la sala Athena, după festivitatea de premiere a avut loc un nou moment artistic susţinut de către buzoianca Nicoleta Zaharia, adolescenta aflată în protecţia DGASPC Buzău, marea câştigătoare de anul acesta a Festivalului Naţional de Muzică Francofonă FRANCOCHANS

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 52 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 35 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

ANPC a controlat peste 153 de operatori economici pe litoral, în iulie / Comisarii au dat amenzi de aproape 900.000 de lei, iar 24 de unităţi, închise temporar / Printre nereguli: produse expirate, mucegai şi insecte, lipsa autorizaţiilor de funcţionare

News.ro acum 59 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, în prima săptămână din iulie, peste 153 de operatori economici pe litoral şi au dat amenzi de aproape 900.000 de lei. Printre cele mai importante nereguli au fost:

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 2 ore
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum o ora
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°