Cinci militari din cadrul forţei NATO au fost ucişi sâmbătă în explozia unui dispozitiv-capcană în sudul Afganistanului, a anunţat forţa NATO, fără a preciza naţionalitatea victimelor sau circumstanţele exploziei, relatează AFP.
Potrivit BBC, cei cinci militari ucişi sunt americani. Militarii americani şi britanici sunt staţionaţi în majoritate în sudul Afganistanului, un loc unde opoziţia armată a talibanilor este puternică.
SURPRIZA pe care românii au avut-o AZI
SOREN KIERKEGAARD: Astăzi se împlinesc 200 de ani de la naşterea filozofului SOREN KIERKEGAARD, un critic al religiei organizate