În noiembrie 2001, Copos a retras echipa din teren la Braşov, după ce Sorin Corpodean le-a refuzat un penalty rapidiştilor
În 2010, giuleştenii au ratat Europa League după ce au obţinut doar un egal sub Tâmpa
Rapid nu a pierdut niciun meci în deplasare în 2013 în Liga I, dar are frisoane când se gândeşte că azi joacă pe terenul celor de la FC Braşov. Echipa lui Marian Rada a câştigat ultima dată sub Tâmpa în sezonul 2004 – 2005, scor 1-0, cu Răzvan Lucescu pe bancă. De la acel joc şi până în prezent, FC Braşov şi Rapid s-au întâlnit doar de patru ori, pentru că gazdele au evoluat două sezoane în Liga a II-a. În cele patru meciuri, FC Braşov a câştigat de două ori şi de alte două ori s-a consemnat rezultat de egalitate. „O să fie foarte greu la Braşov, dar ne dorim să spargem gheaţa. Ne respectăm cariera de fotbalişti, meseria şi sperăm ca în vară să se schimbe ceva şi Rapid să devină din nou o forţă în fotbalul românesc”, a declarat Nicolae Grigore înaintea meciul de azi. Pe lângă cele trei puncte puse în joc şi pe lângă dorinţa de a rupe şirul invincibilităţii gazdelor, Rapid mai are un motiv pentru care îşi doreşte cu ardoare să câştige azi. În conducerea clubului braşovean se află Constantin Zotta, cel care a fost până în februarie preşedintele Rapidului, dar a plecat imediat după ce echipa a intrat în insolvenţă.
Scandalul din 2001
Un episod celebru între cele două formaţii s-a întâmplat în sezonul 2001-2002. Atunci, George Copos a scos echipa din teren, după ce s-a supărat pe maniera de arbitaj a lui Sorin Corpodean. Mai exact, centralul partidei nu a acordat un penalty, în finalul meciului, pentru Rapid, în momentul în care FC Braşov a condus cu 1-0. În semn de protest, Copos a retras echipa de pe teren, iar Rapid a pierdut ulterior la „masa verde” cu 3-0.
Piedica din 2010
De asemenea, rapidiştii nu pot uita că în urm