Paştele este scenariul ritual de înnoire anuală a lumii, deschis de Duminica Floriilor, închis de Duminica Tomii şi intersectat de noaptea Învierii Mântuitorului.

Această perioadă prepascală este considerată – în tradiţiile creştineşti – una de doliu, de tristeţe, când nici una din muncile câmpului nu era îngăduită. Casele şi gospodăriile trebuiau să fie pregătite pentru marea sărbătoare a Învierii, erau purificate, văruite, veşmintele cele noi erau terminate, fiecare membru al familiei primind haine cusute, brodate special pentru evenimentul mult aşteptat.

Dar mai presus de toate, oamenii îşi primeau sufletul şi trupul, spălându-se cu “apă neîncepută” şi săvârşind sfânta taină a spovedaniei. Astfel, în noaptea de Înviere se puteau întâlni prin Sfânta cuminecătura cu Dumnezeu.

Lunea patimilor coincide cu începerea deniilor la biserică. Toţi sătenii obişnuiau să participe la aceste slujbe în timpul cărora ţineau în mână lumânări aprinse.

Începând din Miercurea Patimilor erau pregătite pe rând bucatele ce urmau a fi consumate în noaptea Învierii. Miercurea, baba satului (femeia care avea dezlegare de la preot să coacă prescurile în tot timpul anului) cocea pâinea pentru paşti care se stropeau cu vin după denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare.

Multe credinţe sunt legate de Joia Mare – seara, la denie, la cele 12 îngenuncheri în faţa fiecărei Evanghelii, când dascalul stinge câte o lumânare, femeia care vine la biserică cu un căpeţel de sfoară îl înnoadă la fiecare denie, astfel că la sfârşitul slujbei sunt înşirate pe sfoară 12 noduleţe. Cu această legătură se încingeau femeile care năşteau greu sau copii bolnavi de friguri. În prezent se crede că de fiecare dată când asupra familiei se abate un necaz, femeia trebuie să desfacă unul din noduri în timp ce se roagă şi astfel toate necazurile se vor îndepărta.

Tot în Joia Mare fem