În lumina crudă a soarelui de sfârşit de aprilie, Ludovic Bultean, gospodar din Vîlcelele Bune ale Hunedoarei, începe a ne povesti: “Ehei, asta era demult-demult, cam pe vremea cînd eram şi eu flăcău. De Paşti era obiceiul de a se aduna lumea în locul numit Ogrăzile Boţii şi-acolo, la iarbă verde, lua tot satul masa. Se numea «pomana de Paşti» şi se mînca miel umplut cu pîine. În interiorul mielului se punea pîinea care era făcută în Joia Patimilor. Erau pîini coapte la ţest şi arătau precum lipiile. Se puneau una peste alta, de se umplea burta mielului, iar lîngă ele se mai puneau şi cartofi (crumpeni), curăţaţi de coajă. Se condimenta cu sare şi piperi, dar unii puneau seminţe de busuioc, ori seminţe de pătrunjel, în loc de piperi. Mielul aşa umplut se cocea. Bucatele de Paşti se mîncau numai cu colaci albi. Iar în colaci puneau cuişoare. Le cumpărau de la «boltaş»...”.
Observă că nu înţeleg toate cuvintele, aşa că începe a-mi explica: “Boltaşul era cel care vindea la «boltă»..., adică la magazinul sătesc. Dar să vă mai spun nişte cuvinte de pe la noi: «Vălăul» e vasul din care beau sau mănîncă animalele; «blid» sau «laboş» se zice la castron; «laboşul cu astupuş» e castronul, ori cratiţa, ori tigaia cu capac; drobul, la noi, e «dubuşiţă»; plita se numeşte «ploater», iar cuptorul «ler»; la dovleac îi spune «curcubat㻓.
Ştie bătrînul Ludovic toate obiceiurile locului – cele uitate, adesea, şi de bătrîni; cele neştiute, din păcate, de tineri: “Miercurea din Săptămîna Mare, veneau flăcăii şi puneau în curtea bisericii o toacă şi-o înconjurau toată cu ouă. Pînă în noaptea de Înviere trebuia păzită, să nu vină alţii s-o ieie. Că, dacă o lua, o lua cu tot cu ouă. Dacă nu reuşea, cealaltă ceată trebuia să plătească atunci cîte ouă erau de jur-împrejur. În prima zi de Paşti, se ciocneau ouăle. Cine spărgea, îl lua de la celălalt. Ş-a treia zi de Paşti se
