Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barroso o apără pe Angela Merkel: "Fiecare trebuie să-şi facă curăţenie în propria ogradă"

Publicat in Antena 3, sâmbătă 4 mai 2013 ·

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi-a manifestat sprijinul pentru cancelarul german Angela Merkel, criticată mai ales de ţările din partea de sud a Europei pentru politica de rigoare bugetară, consemnează sâmbătă AFP preluând un interviu acordat de şeful executivului comunitar săptămânalului german Welt am Sonntag şi care va fi publicat duminică.

"Ceea ce se întâmplă în Franţa sau în Portugalia nu este din vina doamnei Merkel sau a Germaniei. Fiecare trebuie să facă curăţenie în propria ogradă. Sunt destule de făcut", a spus Barroso, scrie Agerpres.

"În cadrul Eurogrupului deciziile se iau întotdeauna în unanimitate. Este complet nedrept să prezentăm unele măsuri ca şi când ar fi fost impuse de o singură ţară sau de o singură instituţie. Şi eu sunt victima unor astfel de încercări, sunt luat drept ţap ispăşitor", a adăugat el.

"Această criză şi problemele care au apărut odată cu ea nu sunt rezultatul politicii germane sau al greşelilor UE, ci efectul unei politici de cheltuieli excesive, al lipsei de competitivitate şi al acţiunilor iresponsabile pe pieţele financiare", a explicat şeful Comisiei europene.

"Sunt extrem de recunoscător pentru Germania şi atitudinea ei. Şi nu mă sfiesc să o spun public: cancelarul german este cu siguranţă cea care înţelege cel mai bine ce se întâmplă'", a continuat el laudativ la adresa doamnei Merkel.

'"Ea investeşte mult timp şi energie în proiectul european, aş dori să pot spune acelaşi lucru şi despre ceilalţi şefi de guverne", a punctat Barroso.

Germania condamnă Franţa: Politica de eşec a lui Francois Hollande a adus ţara în starea actuală

În prezent, europenii sunt divizaţi asupra drumului de urmat în condiţiile nepopularităţii crescânde a politicilor de austeritate susţinute de Angela Merkel, politici cărora li se reproşea

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum o ora
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Trei ucraineni, arestaţi în Germania şi Elveţia cu privire la planuri de sabotaj în Germania în favoarea Rusiei

News.ro acum 23 minute
Trei ucraineni, suspectaţi de pregătirea unor acte de sabotaj în Germania - în contul Rusiei - au fost arestaţi în ultimele zile în Germania şi Elveţia, anunţă miercuri parchetul federal german, relatează AFP. Suspecţii, recrutaţi ”probabil din ordi

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum o ora
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

UE a aprobat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Este vizată flota „fantomă”

Adevarul acum 2 ore
Ambasadorii statelor membre UE au adoptat miercuri, 14 mai, un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează inclusiv aproape 200 de nave ce fac parte din așa-zisa „flotă din umbră”.

Opt mari organizaţii de business au semnat un apel pentru ca România să rămână ancorată pe direcţia euro-atlantică

Adevarul acum 39 minute
Opt mari organizaţii ale mediului de afaceri din România au lansat, miercuri, un apel comun pentru ca ţara noastră să rămână „ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică”.

Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro, dar a crescut față de dolarul american

HotNews acum o ora
Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1036 lei, în creștere cu 0,45 bani (+0,09%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, informează Agerpres. În schimb, leul a câștigat ter

CE simplifică politica agricolă comună şi introduce noi măsuri, inclusiv plăţi de criză către fermierii

Adevarul acum 39 minute
Comisia Europeană (CE) a lansat miercuri un pachet amplu de măsuri pentru a simplifica politica agricolă comună (PAC) şi a stimula competitivitatea fermierilor, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

UPDATE - Alba: Microbuz şcolar în care se aflau 14 copii, implicat într-un accident rutier, la ieşirea din Blaj/ Un copil de patru ani a fost rănit uşor

News.ro acum 55 minute
Un microbuz şcolar în care se aflau 14 copii, însoţiţi de două cadre didactice, şi un autoturism au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs la ieşirea din municipiul Blaj, judeţul Alba. Un copil a primit îngrijiri medicale de la ech

BNR Datoria externă a crescut cu 514 milioane de euro

Ziua Constanta acum 2 ore
Banca Națională a României (BNR) a transmis, miercuri, 14 mai 2025, că în primele luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205 407 milioane euro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 156 881 mil

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 8 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Vremea

București
acum

20°
mie.

7°/20°
joi

9°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/9°
Constanta
acum

19°
mie.

8°/19°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

4°/17°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

18°
mie.

3°/18°
joi

6°/22°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/17°